Far East

Recenta criza financiara demonstreaza faptul ca problema principala a capitalismului global este instabilitatea financiara. Iar aceasta are atit cauze cit si solutii ce contin variabile ascunse care tin de comportamentul, cultura, religia unui anumit popor.

In tarile est-europene, cultura economica creata in timpul tranzitiei este ambivalenta. Pe de o parte, aceste societati au redescoperit liberalismul, pe de alta parte masinaria institutionala a Uniunii Europene birocratizeaza totul, in timp ce in multe tari populismele si nationalismele de diferite tipuri fac cariera. Piata libera e un mecanism exigent, constringator, de aceea in multe din aceste tari se inregistreaza eforturi de a gasi o cale mai originala, de unde aparitia unor variante de capitalism mai speciale, ca in Rusia, Ucraina, Turcia, tarile din Balcanii de Vest si chiar in Bulgaria si Romania.

Fata de 1989, economiile est-europene au suferit schimbari profunde: s-au liberalizat pietele, s-au dezvoltat sistemele bancare, la nivel macroeconomic principalele variabile au devenit relativ stabile, ratele de crestere sint relativ mari, cele ale inflatiei sint relativ mici etc. Totusi, aceste economii nu au inca “substanta”, profilul lor ramine inca de stabilit, institutiile lor nu sint inca foarte credibile, competitia nu este inca suficient incurajata, iar spiritul antreprenorial lasa inca de dorit. S-au luat masuri liberale, s-au redus impozitele, iar pietele s-au deschis spre capitalul strain. Dar granitele dintre economic si politic sint inca neclare si foarte permeabile. Pietele sint manipulate, fortele competitive distorsionate, interventiile autoritatilor sint disproportionate, iar interesele personale si de clan primeaza.

La aceasta ambivalenta prezentata de economiile rasaritene si-a adus contributia si Uniunea Europeana, care lanseaza ea insasi mesaje ambivalente, pentru ca nu reprezinta o economie unitara, unele tari fiind mai liberale, altele mai dirijiste. Astfel, in fata mesajelor confuze ale Uniunii Europene, tarile estice, dupa o deruta initiala de inteles, au inceput sa faca alegeri pragmatice si oportuniste, “optind pentru ceea ce era mai aproape de ideosincraziile locale” (Roumen Abramov). Aceasta i-a inspirat pe americani sa vorbeasca despre “vechea” si “noua” Europa.

Potrivit “legii lui Greesham”, intr-o economie, “moneda rea”, cu putere de cumparare scazuta, are tendinta sa elimine din circulatie “moneda buna”, cu putere de cumparare neerodata. La fel se poate intimpla si cu economia mai “slaba” a “noii Europe”, care n-o poate elimina, dar o poate corupe pe cea “puternica”, a vestului european. Care se confrunta si el acum cu stagnare economica ingrijoratoare, cadere demografica, dependenta energetica, lipsa de unitate si de forta.

Recenta criza financiara demonstreaza faptul ca problema principala a capitalismului global este instabilitatea financiara. Iar aceasta are atit cauze cit si solutii ce contin variabile ascunse care tin de comportamentul, cultura, religia unui anumit popor. De pilda, noi, romanii, cu adamismul care ne caracterizeaza, trebuie sa invatam mereu ca un stat puternic nu este neaparat un stat pletoric, cleptocratic, sufocant, cheltuitor si lipsit de transparenta in mecanismele decizionale.

Dar si alte tari estice asteapta inca prea mult de la stat, in timp ce in altele interesante piete functionale au prins contur. Pe ansamblu, tarile est-europene nu au produs, dupa 1989, un model propriu de societate, chiar daca exista amprente originale, ele preluind modelul european, mai bine zis fiecare preluind nuanta de care s-a simtit mai apropiata. Integrarea e un proces in curs si el se intensifica, desi, abia iesite din bezna comunista, aceste tari s-au confruntat direct si cu alte probleme, care tin de revolutia tehnologica, de globalizare, de criza financiara s.a.

Iata insa ca, mai la rasarit, unele tari musulmane reusesc sa prezinte un model social alternativ celui avansat de democratiile liberale. Ele au reusit, de pilda, sa creeze un sistem bancar islamic, care respecta principiile legii Sharia, si in care bancile nu platesc si nu percep dobinda, camataria fiind interzisa prin Coran. In schimb, ele fac investitii in diverse companii, participa la profiturile acestora, pe care le si transmit, partial, deponentilor. Aceste banci nu isi exploateaza clientii. Ele isi asuma o importanta responsabilitate sociala. Este un fenomen in plina expansiune (modelul este deja reprodus in Hong-Kong si Singapore), chiar daca in alte parti el se numeste “responsabilitate corporatista” sau “etica in afaceri”.

Dar nu doar sistemul bancar este un bun exemplu in sensul dorit. Institutii islamice prospere se dezvolta si in alte domenii, cum ar fi asigurarile, fondurile de investitii si alte activitati economice, demonstrindu-se faptul ca o profitabilitate ridicata si o moralitate inalta nu se exclud, ba chiar dimpotriva. Sint autori care cred ca finantele islamice, repatriate din bancile occidentale si supuse unui alt tip de gestiune, pot contribui la crearea unei alternative mai profitabile, mai stabile si mai echitabile la economiile liberale. E, intr-adevar, de meditat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.