Fata ascunsa a Occidentului

Occidentalii au reusit pana acum, in mod egocentric, sa-si atinga obiectivele de suprematie, dar au esuat in ce priveste armonizarea sociala.

De cand e lumea, doar o mica elita a beneficiat de o informatie aproape completa. Cu atat mai putin astazi, cand comunicatiile sunt atat de rapide, iar evenimentele atat de numeroase… Fara informatii de calitate, lumea isi pierde simtul critic. Priveste aisbergul fara sa mai puna intrebari. Pe de alta parte, pentru intelegerea corecta a informatiilor e nevoie de o anumita instruire. Jurnalistii si reporterii sunt factori esentiali ai libertatilor individuale si garanti ai democratiei. Cu toate acestea, de putine ori informatia lor este corecta, nefragmentara, putand genera erori de apreciere.

In serviciul puterii, informarea devine dezinformare sau propaganda. Aceasta permite conducatorilor sa inverseze cauzalitatile si sa-si indeparteze responsabilitatile. Astfel, cei dominanti ii conduc pe cei dominati. Deci nu evenimentele determina decizia politica, ci cam invers. Aceasta este o axioma fundamentala pentru intelegerea lumii. Dupa al doilea razboi mondial, mai toate evenimentele s-au inscris in strategia occidentala de dominare a lumii, de crestere a bogatiei sale.

Lucrarea lui Thierry Milleman „Fata ascunsa a lumii occidentale”, aparuta la Editura Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2008, in traducerea lui Mihai Constantinescu, dezvaluie pas cu pas marsul vectorilor care impun lumii scopurile strategiei occidentale, cat si dedesubturile chestiunii. Cautand-o, descoperim ca lumea nu e asa cum pare, iar surprizele sunt foarte mari. Nici un eveniment major nu este independent, toate interfereaza in cadrul procesului. Privit astfel, tot ce e confuz devine clar. Iar, in ce ne priveste, e intotdeauna mai bine sa fii de partea cea buna.

Puterile occidentale ar fi adoptat cate o strategie politica specifica pentru fiecare regiune a lumii ca raspuns la patru intrebari fundamentale:

1. Cum sa-si pastreze suprematia in conditiile unor evolutii accelerate, pentru conservarea modului lor de viata?
2. Cum sa-si asigure aprovizionarea cu resurse, in special energetice, necesare pentru dezvoltarea propriilor economii?
3. Cum sa-si insuseasca beneficiile comercializarii resurselor, astfel incat sa nu permita industrializarea concurenta a tarilor producatoare?
4. Cum sa incline in mod durabil curba exponentiala a cresterii demografice in tarile lumii a treia?

Tarile vestice se tem, crede autorul, de suprapopularea lumii a treia („2 miliarde de oameni in plus”), care poate rasturna toate echilibrele. Ele si-ar propune o recolonizare a lumii arabe, de la golful Persic pana la Mediterana, trecand prin peninsula arabica. In acest scop, CIA i-ar folosi in mod strategic pe „Fratii musulmani” si pe Bin Laden si au in vedere un nou conflict indiano-musulman. Globalizarea ar reprezenta ultima arma strategica a Occidentului pentru influentarea viitorului omenirii.

Strategia occidentala de suprematie se bazeaza pe instinctul natural. La fel ca in natura, si in societate predomina instinctul de supravietuire, selectia si eliminarea celui mai slab. Astfel, devine urgent ca omul sa invete sa-si modereze excesele si sa-si controleze instinctele. Guvernarea planetei va constitui principala preocupare a secolului al XXI-lea, iar in acest sens urmatorii 20 de ani vor fi decisivi, dar vor fi si cei mai grei. Autorul vorbeste despre disparitia dramatica a miliarde de oameni (!). Pentru evitarea unei asemenea catastrofe, occidentalii, americanii in primul rand, ar trebui sa inteleaga faptul ca dezvoltarea armonioasa a intregii lumi e mai importanta decat dezvoltarea capitalului, care trebuie sa ramana un instrument de schimb si nu de dominare a oamenilor, nu o entitate independenta guvernata de legi proprii.

Pe planeta ar exista de fapt doua lumi: una moderna, laica, industriala si stiintifica, si o alta arhaica, mistica, medievala si extremista. Prima lume e guvernata de marele capital, vectorul principal al progresului. Cea de a doua e marcata de diferente culturale si cultuale, care conduc la contradictii si conflicte autodistructive. Geografic, civilizatia moderna cuprinde Americile, Europa, Australia, CSI, Japonia, China, Coreea si poate Indonezia, intre care exista o competitie privind impartirea puterii; in timp ce lumea arhaica ar include Africa, lumea musulmana si continentul indian, cu tendinte incurajat autodistructive, cum spuneam, care ar putea fi evitate numai printr-o buna guvernare a lumii.

Exemplul trebuie dat intai la scara nationala, dar pentru asta gandirea si actiunea politica trebuie sa se schimbe radical, in primul rand prin promovarea de oameni competenti. Cunostintele economice vor fi obligatorii. Singur, discursul politic, oricat de elocvent, nu va mai fi suficient. Vedetismul comunicational trebuie sa cedeze competentei economice. Partidele politice sunt primele care ar trebui sa constientizeze acest imperativ. In plus, crede autorul, viitorul lumii dezvoltate va fi republican si laic, spiritualitatea devenind o chestiune de ordin individual.

Occidentalii au reusit pana acum, in mod egocentric, sa-si atinga obiectivele de suprematie, dar au esuat in ce priveste armonizarea sociala. Economistii au crezut, in mod eronat, ca universalizarea economiei trece printr-o unire panstatala, pe cand argintul viu al unificarii este de fapt capitalul si puterea sa. De aceea, avem teorii economice extrem de fragmentate si de inexacte.

Autorul se asteapta sa se puna „bazele unei ecuatii economice fiabile, care sa defineasca functionarea unei economii mondiale autarhice prin natura sa, in scopul controlului puterii capitalului si al pastrarii sale in slujba oamenilor” (p. 318). Si mai e ceva: pentru asigurarea unui viitor mai bun, oamenii trebuie sa fie suficient de modesti si sa-si dea seama ca pentru a avansa in directia cea buna trebuie – practic – reluat totul de la zero.