Inscrierea in scoli incurajeaza mediocritatea.
Legea care prevede finantarea per elev ar trebui sa fie pusa in aplicare incepand de anul acesta. Probabil chiar va fi, insa cu rezultate nule, pentru ca un alt set de proceduri va anula presupusele efecte bune.
Inscrierea in clasa pregatitoare si in clasa intai a fost conceputa astfel incat sa uniformizeze numarul de elevi din scoli, in ideea ca scolile bune vor fi si mai inghesuite iar cele proaste si mai pustii. Or, exact asta este ideea finantarii per elev: sa rasplateasca scolile performante si sa le trimita in faliment pe cele proaste.
Sigur, ulterior castigatorii vor putea prelua falitii pentru a le folosi baza materiala, insa pastrand propriul management si propria reputatie. „Scoala” nu trebuie sa se identifice automat cu un singur corp de cladire dintr-o locatie precisa.
Nu se intampla nimic din toate acestea. Ba chiar mai rau, procedura nu va echilibra numarul elevilor in scoli ci il va dezechilibra, dar in mod absolut aleator.
Procedura de inscriere prevede trei pasi. In prima faza, copiii se inscriu exclusiv „in scoala de circumscriptie”. In a doua faza, cei care nu au vrut scoala de circumscriptie se inscriu la alte scoli, unde pot fi admisi „in limita locurilor disponibile”. In a treia faza, cei care n-au gasit „locuri disponibile” se intorc in „scoala de circumscriptie”. Evident, daca ea este deja plina locurile trebuie suplimentate iar numarul exact nici nu poate fi anticipat si nici nu se autoregleaza intr-un fel. E o adevarata loterie, in care castiga scolile nici-prea-prea-nici-foarte-foarte in dauna celor foarte bune si a celor foarte proaste.
Cam la fel s-a intamplat in cazul medicilor de familie. Dupa ce autoritatile au constatat ca si-au atins scopul, unii medici avand multi pacienti iar altii putini, s-au razgandit si au plafonat fie numarul de pacienti fie sumele decontate. Evident, in felul acesta a disparut motivatia medicilor convingatori de-a lua pacienti in plus, asigurand astfel clienti pentru ceilalti. Totul, in numele unei false griji a statului pentru pacienti, ca „n-au timp medicii de ei”. Desigur, pretentia statului ca stie mai bine cat de satisfacut este un om de serviciile pe care le primeste este cel putin stupida.
Poate ca unii prefera sa aiba un medic foarte bun chiar daca il viziteaza o data la cinci ani. Poate ca altii prefera sa stea la consultatie cinci minute si sa primeasca o trimitere corecta si o recomandare buna, decat sa piarda jumatate de ora si sa primeasca o aspirina. Poate ca altii, dimpotriva, prefera sa vina regulat la cabinet „ca sa stea linistiti”. Iar cei nemultumiti de asteptare sau de calitatea serviciilor pot oricand sa se mute din proprie initiativa.
Pentru ca toate lucrurile acestea nu se intampla, exact cei mai buni dintre medicii primari pleaca din tara.
Cei fara pacienti se descurca cu bani mai putini, desi solutia pentru ei ar fi sa se angajeze la cate un medic de succes, de la care sa mai fure meserie.
Castiga si de data asta cei care reusesc sa jongleze cu cifre mari, atentie selectiva si deja-clasicele rebate-uri de la producatorii de medicamente: mediocrii.
Sursa: Riscograma.ro
