Finațarea podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost aprobată de Comisia Europeană

22a4d9b04fe95c9893b41e2fde83a427.jpg

Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, unul dintre cele mai relevante proiecte ale României din perioada actuală de programare, cu un deosebit impact asupra competitivității economice a României, având o valoare record de finanțare, de 2,57 miliarde lei, a fost aprobat de Comisia Europeană vineri, 30 August.

Finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020), proiectul are drept obiectiv crearea unei căi moderne de comunicație, cu mari implicații în dezvoltarea regională a zonei Dobrogei, prin fluidizarea traficului între localităţile Brăila, Galați, Tulcea și Constanța și prin creșterea siguranței utilizatorilor.

Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila va contribui semnficativ la dezvoltarea infrastructurii de transport și la facilitarea integrării noastre economice în UE, la dezvoltarea pieței interne, prin crearea de condiții pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Viitorul pod peste Dunăre va deservi traficul de tranzit internațional de mărfuri și persoane de pe teritoriul României, asigurând o mai bună mobilitate și conectivitate la nivel inter-regional. Un alt avantaj al acestui proiect va fi reducerea timpului de călătorie și a costurilor de funcționare ale vehiculelor, diminuand, în același timp, și poluarea.

Proiectul prevede construirea propriu-zisă a podului suspendat peste Dunăre, cu o lungime de 1,9 km, construirea a 16,940 km de drum principal între Brăila și Jijila (din care 5,746 km – 2×2 benzi;11,155 km – 2×1 benzi), construirea a 2 viaducte de acces de 90 m fiecare, un drum de legătură (racord cu Macin), de 4,366 km, un pasaj, 12 poduri, 23 structuri casetate, un centru de întreținere și operare, un nod rutier, 7 intersecții la nivel (5 girații și 2 intersecții în T), o stație de taxare. Lungimea totală a drumului nou construit va fi de 23,461 km.

Proiectul începe la nord de municipiul Brăila, din intersecția DN2B Buzău – Brăila – Galați cu șoseaua Baldovinești (km 110+344 DN2B), intersectează drumul județean DJ 221B, după care traversează drumul național DN22B Brăila – Galați si Fluviul Dunărea în zona km 165+800 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), după care realizează legătura cu drumul național DN22 Râmnicu Sărat – Brăila – Tulcea (km 108+310), la nord de localitatea Jijila. După traversarea Dunării traseul va face legătura cu drumul național DN22 între localităţile Smârdan și Macin printr-un drum de legătură.

Podul suspendat peste Dunare, cu lungimea exactă de 1.974,30 m, va avea o deschidere centrală de 1.120,00 m și două deschideri laterale de 489,65 m, respectiv 364.65 m.

Termenul de execuție pentru pod este anul 2022.

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top