NN finanțează studenți care vor să se înscrie la EA – The Entrepreneurship Academy în acest an cu burse totale în valoare de 200.000 de euro, contribuind la taxele de școlarizare pe perioada celor patru ani de studii, la care se adaugă burse suplimentare în valoare de 50.000 de euro acordate de universitate. Mai departe, NN urmărește să susțină dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România și să faciliteze accesul mai multor tineri cu posibilități limitate la educație aplicată de business. Fondul de burse va fi astfel deschis, începând din toamnă, donațiilor din partea persoanelor sau companiilor care vor să contribuie la educația generațiilor viitoare de studenți EA – The Entrepreneurship Academy.
Bursele NN se adresează tinerilor cu posibilități limitate care vor să urmeze studii aplicate de business în cadrul universității începând din acest an. Tinerii pot aplica până pe 13 iulie 2023, participă la etapa de admitere și află în aceeași zi dacă sunt admiși și se califică pentru bursă, luând în calcul resursele financiare ale familiei în ultimii doi ani și jumătate și numărul de membri ai familiei.
Detalii: NN.ro