Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime 2021-2027: Consiliul este pregătit pentru negocierile cu Parlamentul European

a16a9868db22328d91e9e00ac846b0e5_XL.jpg

UE depune eforturi pentru a îmbunătăți actualul Fond european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) în următorii ani, cu scopul de a stimula dezvoltarea unui sector al pescuitului dinamic, de a sprijini reînnoirea generațiilor și de a asigura un nivel de trai echitabil pentru comunitățile costiere.

Consiliul a convenit astăzi asupra poziției sale de negociere („abordarea generală parțială”) referitoare la propunerea de regulament privind FEPAM 2021-2027, care vizează sprijinirea politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), a politicii maritime a UE și a angajamentelor internaționale în domeniul guvernanței oceanelor, mai ales în contextul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

„FEPAM este esențial pentru asigurarea punerii în aplicare corespunzătoare a obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului. În trecut, eficacitatea sa a fost subminată de norme complexe și de birocrație, dar Consiliul s-a angajat să-l transforme într-un instrument flexibil și funcțional în serviciul pescarilor europeni”, a declarat Petre Daea, ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale și președinte al Consiliului.

Poziția de negociere este definită ca fiind „parțială”, deoarece exclude, în acest stadiu, aspectele legate de buget și aspectele orizontale care se află în curs de negociere în contextul următorului cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027.

Deși rămâne, în linii mari, aproape de propunerea Comisiei, poziția de negociere parțială a Consiliului îmbunătățește și mai mult textul, simplificând și clarificând structura fondului.

În plus, poziția convenită va extinde sfera operațiunilor eligibile pentru a le include pe cele referitoare la investițiile cu privire lasiguranța la bord, condițiile de muncă și eficiența energetică, precum și la achiziționarea sau importul de nave de pescuit, precum și la înlocuirea sau modernizarea motoarelor pentru navele cu o lungime de până la 24 de metri. Totuși, aceste derogări vor fi supuse unor condiții foarte restrictive, astfel încât să se evite orice creștere a capacității și să se respecte pe deplin obiectivele PCP. De exemplu, pentru a aprecia dacă prima achiziție a unei nave de pescuit de către un tânăr pescar este eligibilă pentru finanțare, ar trebui să se ia în calcul vârsta și lungimea navei; vârsta, calificarea sau experiența pescarului, precum și cerința ca nava să facă parte dintr-un segment echilibrat al flotei.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top