În perioada aceasta se fac deja înscrieri online pentru fondurile europene cu limite maxime de la 600.000 de euro până la 1,5 milioane de euro destinate firmelor românești, de la microîntreprinderi până la cele mari, organizate ca SRL, PFA și în alte forme, pentru afaceri cu procesarea fructelor. Se cer bani pentru producția de sucuri naturale, gemuri, băuturi alcoolice slabe, ca cidrul, sau tari, precum țuica românească, prin submăsura 4.2a – PNDR.
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii, a deschis înscrierea, în perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020, ora 16.00, în prima sesiune din 2019, la fondurile UE din submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării) din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Mai multe detalii aici