Fonduri europene de peste 360 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor în satele româneşti, în ultimii 3 ani

Bani-pixabay.jpg

Sprijinul financiar plătit tinerilor fermieri pentru instalarea în mediul rural în perioada 2015-2018, prin intermediul PNDR 2020, a depăşit 360 de milioane de euro, o sumă insuficientă faţă de solicitările fermierilor care se apropie de 600 de milioane de euro, potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

În perioada 2015-2018, AFIR a primit aproximativ 14.390 de solicitări de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, iar valoarea fondurilor europene nerambursabile solicitate prin submăsura 6.1 a PNDR 2020R 2020 este de peste 591,5 de milioane de euro.

Până în prezent, AFIR a încheiat cu tinerii fermieri 11.292 de contracte de finanţare, în valoare de aproximativ 431,4 de milioane de euro, inclusiv pentru proiecte preluate prin procedura de tranziţie din programarea 2007 – 2013.

”Sprijinul acordat pentru instalarea tinerilor fermieri ca şefi ai unei exploataţii agricole reprezintă una dintre cele mai accesate linii de finanţare din întregul Program. Mă bucur foarte mult că tinerii au solicitat finanţare pentru a demara o investiţie în mediul rural deoarece fără reînnoirea generaţiilor de fermieri nu vom putea realiza o dezvoltare durabilă a agriculturii şi a zonei rurale din ţara noastră. Prin PNDR 2020, tinerii fermieri au avut la dispoziţie un buget de peste 426 de milioane de euro, din care AFIR a plătit mai mult de 360 de milioane de euro, până în prezent, sumă insuficientă raportată la nevoia de finanţare a tinerilor fermieri – AFIR a primit solicitări conforme de 591 de milioane de euro. Vom acorda o atenţie sporită acestei categorii de beneficiari şi după 2020 prin Planul Naţional Strategic”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Potrivit datelor furnizate de agenţie, sectorul vegetal se află în topul solicitărilor de finanţare depuse online de tinerii fermieri.

Astfel, din totalul cererilor de finanţare depuse, AFIR a primit 4.970 de solicitări pentru investiţii în horticultură, 2.790 de cereri pentru culturi de câmp, 1.530 de solicitări pentru culturi mixte, 1.525 de cereri pentru finanţarea de culturi şi pentru creşterea animalelor.

De asemenea, tinerii fermieri au solicitat sprijin pentru creşterea bovinelor pentru lapte prin 1.235 de proiecte, dar şi pentru 85 de ferme de creştere a bovinelor pentru carne. AFIR a mai primit 708 cereri de finanţare pentru investiţii în sectorul apicol, aproximativ 300 de solicitări pentru creşterea ovinelor şi a caprinelor şi 293 de cereri pentru a finanţa ferme mixte de animale.

Cele mai puţine solicitări de finanţare primite prin sM 6.1 ”Instalarea tinerilor fermieri” au fost pentru culturi permanente (arbuşti şi pomi fructiferi), respectiv 37, pentru păsări de curte, 13 cereri, iar pentru viticultură au fost depuse 12 solicitări de finanţare.

Prin PNDR 2007-2013, tinerii fermieri au primit finanţare prin măsura 112 – Instalarea tinerilor agricultori, suma totală plătită fiind de 305,3 de milioane de euro.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.