Fonduri nerambursabile pentru achizitia de vehicule ecologice

autobuz-electric.jpg

Autoritatile publice si alte organizatii din Romania interesate in finantarea unor proiecte din sfera mobilitatii durabile si a transportului public beneficiaza de o serie de instrumente financiare nerambursabile.

Cele mai importante surse vor fi, in perioada de bugetare multianuala a Uniunii Europene 2014-202, Programele Operationale ce vizeaza investitii in zona transportului public urban, metropolitan si regional si in activitati conexe. Astfel, potrivit datelor ETL Business Plus, care citeaza un studiu realizat recent pe aceasta tema, in Romania, prin Programul Operational Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, doua din cele 11 axe prioritare includ prioritati de investitii legate de dezvoltarea mobilitatii durabile, respectiv axa 3 (AP3 – Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon) si axa 4 (Dezvoltare urbana).

Spre deosebire de fostul POR, cel corespunzator perioadei 2007-2013, acest nou POR inseamna proiecte eligibile mai multe si mai diversificate, incluzand astfel si achizitia de vehicule ecologice de transport public, statii de alimentare, proiecte pilot pentru introducere de transport public, modernizare de tramvaie si altele. In timp ce axa 4 este dedicata municipiilor resedinta de judet, axa 3 este dedicata celorlalte orase si municipii din Romania (281), precum si Capitalei si orasului Tulcea (inclus in ITI Delta Dunarii), mai reiese din aceleasi date.

Astfel, toate orasele din Romania au sansa de a accesa fonduri europene nerambursabile pentru achizitia de vehicule ecologice. Preconditia obligatorie este existenta unui Plan de Mobilitate Urbana Durabila pentru oras. Totodata, existenta unor strategii locale in domeniul energiei, cum ar fi PAED, este o alta conditie de eligibilitate. In cazul achizitiei unor vehicule noi, este strict necesara si existenta unui contract de serviciu public intre operator si autoritatea competenta.

Aproximativ 2,3 miliarde de euro sunt estimati a fi utilizati prin acest instrument pentru mobilitatea durabila, ceea ce reprezinta cea mai mare alocare dintre toate domeniile POR 2014-2020. Alte finantari europene nerambursabile, mai arata analiza realizata de ETL Business Plus, pot fi obtinute prin intermediul unor programe europene specifice. Cu alte cuvinte, prin intermediul lor se pot finanta studii sau proiecte pilot in privinta vehiculelor ecologice. Un exemplu este programul ”URBACT III”, care finanteaza proiecte cum ar fi ”CityMobilNet” sau ”Electric Vehicles in Urban Europe (EVUE)” – proiect pentru sprijinirea implementarii vehiculelor electrice, din care face parte si orasul Suceava. URBACT III sprijina infiintarea de retele de orase care pot colabora pe tematici diverse.

De asemenea, pentru activitati de cercetare si inovare in exercitiul bugetar 2014-2020 cadrul financiar de sustinere din partea Uniunii Europene il reprezinta Programul Orizont 2020. In cadrul Orizont 2020, ies in evidenta trei programe de finantare ce pot avea un impact direct asupra dezvoltarii mobilitatii durabile si anume: primul de refera la initiativa CIVITAS 2020; al doilea la organizatia de cercetare comuna SHIFT2RAIL si al treilea la initiativa de cercetare comuna in domeniul Pilelor de Combustie si Hidrogen.

Sursa: Capital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top