Fonduri pentru cercetare – dezvoltare, adresate întreprinderilor

de Echipa Portalimm

 

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) a lansat la începutul lunii martie două competiţii pentru proiecte de cercetare – dezvoltare (CD), competiţii corespunzătoare celei de-a doua axe a Programului Operaţional Sectorial ”Creşterea Competitivităţii Economice”, intitulată ”Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi dezvoltare”. În timp ce prima dintre operaţiuni se referă la dezvoltarea de parteneriate între universităţi sau institute de cercetare şi întreprinderi, cu scopul de a intensifica acţiunile de cercetare şi dezvoltare si de a promova transferul tehnologic, cel de-al doilea program presupune generarea de proiecte de înalt nivel ştiinţific, la care să participe specialişti din străinătate.

Operaţiunea ”Proiecte de CD în parteneriat între universităţi/institute de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi” se adresează tuturor întreprinderilor cu sau fără activitate de cercetare – dezvoltare menţionată în statut, fără ca aceasta să reprezinte însă obiectul principal de activitate, în cazul în care există. Fiecare întreprindere trebuie să stabilească un parteneriat cu o organizaţie de cercetare, organizaţie care să acţioneze ca un agent ce prestează activităţi de cercetare industrială şi de dezvoltare experimentală pentru întreprinderea în cauză. În cadrul acestui program, prioritare sunt întreprinderile cu următoarele arii de aplicare: sănătate, agricultură, siguranţă şi securitate alimentară, energie, mediu, materiale, produse şi procese inovative, suma alocată operaţiunii fiind de 430 de milioane de lei. Odată obţinută finanţarea, proiectul trebuie implementat în maxim 24 de luni, iar dreptul de proprietate asupra rezultatelor obţinute aparţine în întregime întreprinderii implicate, organizaţia de cercetare parteneră fiind remunerată la preţul pieţei pentru activităţile prestate. Activităţile considerate eligibile sunt cele de cercetare industrială şi de dezvoltare experimentală, dar şi de obţinere şi validare a drepturilor de proprietate industrială, în cazul IMM-urilor. Propunerile pot fi depuse până la data de 4 iunie, anul curent, valoarea asistenţei financiare nerambursabile acordate unei întreprinderi fiind de maxim 4 milioane lei.

Spre deoesebire de cea dintâi operaţiune, beneficiarii celui de-al doilea program – Proiecte CD de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din străinătate – sunt acele instituţii gazdă, fie ele organizaţii de cercetare, fie întreprinderi cu activitatea de cercetare – dezvoltare în statutul lor,  ce atrag specialişti din străinătate, cu competenţă recunoscută. Potrivit documentelor ANSC, propunerile de proiecte trebuie realizate de către aceştia, care de altfel sunt consideraţi şi directori de proiect.
Sunt consideraţi specialişti cei ce au lucrat cel puţin cinci ani în activitatea de CD înainte de data depunerii cererii de finanţare, au petrecut între trei şi cinci în străinătate, fiind implicaţi în acest gen de activitate (loc de muncă, studii de doctorat sau postdoctorat) şi deţin titlu de doctori în ştiinţe. De asemenea, pe lângă domeniile de aplicare considerate eligibile în cadrul primei operaţiuni, cel de-al doilea program prevede şi următoarele arii: tehnologia informatiei şi comunicaţii, biotehnologii, spaţiu şi securitate. Durata de implementare a proiectelor aferente nu trebuie să depăşească 36 luni, bugetul total alocat fiind de 120 milioane lei, iar valoarea maximă a asistenţei financiare nerambursabile oferită unui beneficiar de 6 milioane lei. În cadrul acestei competiţii, cererile de proiecte pot fi depuse până pe 11 iunie 2009, ora 17:00, informaţii suplimentare privind cele două programe putând fi accesate pe site-ul ANCS, www.mct.ro, secţiunea Fonduri Structurale.

sursa: http://www.portalimm.ro/Management/Dezvoltarea-afacerii/Fonduri-pentru-cercetare-dezvoltare-adresate-intreprinderilor.aspx

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top