Fondurile disponibile pentru activitățile neagricole în mediul rural s-au epuizat înainte de finalul sesiunii

formularul-087-pentru-aplicarea-regimului-special-de-catre-agricultori-a1446.jpg

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, în intervalul 2  – 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de peste 204 milioane de euro, de 2 ori mai mult decât alocarea disponibilă. Alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost de 100 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse, 204,027 milioane de euro, a depăşit plafonul din nivelul alocării sesiunii.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top