Germania si Franta propun conditii pentru accesarea fondurilor UE

european-commission.jpg

Liderii Germaniei si Frantei au pledat, la Bruxelles, pentru conditionarea accesarii fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept, a standardelor fiscale si în domeniul muncii, fiind propus si un buget destinat integrarii imigrantilor, spre nemultumirea tarilor est-europene, relateaza cotidianul Financial Times si agentia Reuters.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus, la reuniunea informala a Consiliului European desfasurata la Bruxelles, recompense bugetare pentru statele care au acceptat imigranti extracomunitari în cadrul sistemului de cote instituit de Comisia Europeana. Ideea a fost respinsa atat de liderii tarilor central si est-europene, care manifesta reticenta fata de imigranti, cat si de aliati traditionali ai Germaniei, precum Austria si Luxemburg.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, a argumentat ca bugetul Uniunii Europene trebuie sa fie folosit mai degraba pentru intensificarea controalelor la frontierele externe decat pentru recompense financiare acordate unor tari care accepta extracomunitari. „Solidaritatea înseamna mult mai mult decat primirea imigrantilor”, a subliniat liderul de la Viena, citat de Financial Times. La randul sau, presedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a argumentat ca fondurile de coeziune de care beneficiaza noile state membre UE sunt pentru „îmbunatatirea convergentei, nu pentru altceva”.

Ideea crearii unui fond special pentru integrarea imigrantilor a fost criticata si de premierul statului Luxemburg, Xavier Bettel, care considera ca planul Berlinului risca sa alimenteze populismul. „Daca impunem conditionari în domeniul imigratiei, vom fi sanctionati ulterior, nu de guverne, ci de cetateni”, a avertizat el, potrivit FT.

Pe de alta parte, Germania, Suedia si Olanda vor criterii suplimentare pentru accesarea fondurilor de coeziune, preferand conditii de genul respectarii normelor statului de drept, o idee vehiculata deja de Comisia Europeana.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top