Proiect european de cinci milioane de euro pentru modernizarea sitemului de iluminat din Zalau

ilustratie-iluminat-inteligent.jpg

Sistemul de iluminat din Zalau va fi modernizat si extins printr-un proiect cu o valoare totala de circa cinci milioane de euro, pe care administratia locala l-a depus pentru finantare din fonduri europene, au informat reprezentantii municipalitatii.

Documentatia tehnico-economica pentru proiectul “Modernizarea si extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalau – Etapa I” cu o valoare totala a investitiei de circa 23 milioane de lei lei (cinci milioane de euro) a fost aprobata de catre consilierii locali la inceputul lunii februarie februarie.

Potrivit indicatorilor aprobati, consumul anual de energie in iluminat public ar urma sa fie redus aproape la jumatate dupa implementarea proiectului, de la 518.500 kwh/an, la 285.000 kwh/an. De asemenea, scaderea anuala a gazelor cu efect de sera ar trebui sa scada de la 31 tone echivalente de dioxid la carbon, la 17,5 tone echivalente de dioxid la carbon.

Proiectul prevede inlocuirea vechilor stalpi de beton cu stalpi metalici, pe care urmeaza sa fie montate aparate de iluminat cu tehnologie LED. Toate aparatele de iluminat vor fi echipate cu sisteme de tele-gestiune pentru controlul si monitorizarea sistemului ce va fi controlat printr-un singur dispecerat, ce va fi amenajat intr-o fosta centrala termica de cartier.

“Sesiunea de depunere de proiecte pentru iluminat public finantate din fonduri europene s-a deschis in 18 februarie si noi am depus toate eforturile si am lucrat si noaptea pentru a fi gata la timp. Principiul de finantare este primul venit, primul servit si se pare ca am fost printre primii care am depus proiectul. De altfel, dupa inchiderea sesiunii am fost anuntati de catre cei de la ADR Nord Vest ca, alaturi de primaria din Bistrita si o primarie din judetul Satu Mare, suntem pe lista proiectelor ce ar putea fi finantate din bugetul alocat, de circa 12 milioane de euro. Proiectul nostru are o valoare de cinci milioane de euro. Sigur ca urmeaza verificarea eligibilitatii si eventuale clarificari, dar suntem pe lista scurta”, a precizat viceprimarul Zalaului, Teodor Balajel.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top