Guvernul a aprobat corectiile financiare solicitate de Comisia Europeana privind POSCCE

euro21.jpg

corectii financiare-pacGuvernul a aprobat aplicarea corectiei financiare de 2% solicitata de Comisia Europeana la nivelul Axei Prioritare 1 a Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” (POS CCE). Corectia este pentru cheltuielile efective aferente contractelor de finantare incheiate cu beneficiari intreprinderi mici si mijlocii pentru care au fost deja incluse cheltuieli in declaratiile de cheltuieli si in aplicatiile de plata transmise Comisiei Europene.

Pentru restul de contracte de finantare aferente axei prioritare mentionate pentru care, pana la data intrarii in vigoare a hotararii de guvern, nu au fost incluse cheltuieli in aplicatiile de plata transmise la Comisia Europeana, Autoritatea de management a POS „Cresterea Competitivitatii Economice” are obligatia de a efectua verificari suplimentare cu utilizarea unor proceduri de control imbunatatite conform solicitarilor Comisiei.

Neaplicarea corectiilor solicitate de Comisia Europeana, respectiv, neaplicarea masurilor de decertificare definitiva si de deducere procentuala definitiva, ar fi implicat suspendarea Axei prioritare 1 din cadrul POS „Cresterea Competitivitatii Economice”, cu consecinte negative asupra bugetului national, din cauza intreruperii platilor de la Comisia Europeana.

La recomandarea Comisiei Europene, Autoritatea de Management POS CCE a elaborat si dus la indeplinire un plan de masuri prin care a reverificat statutul juridic al beneficiarilor intreprinderi mici si mijlocii pentru circa 1.780 contracte de finantare ale caror cheltuieli efectuate au fost incluse in aplicatiile de plata transmise Comisiei Europene pana la data de 30 noiembrie 2015.

Urmare a verificarii de catre Autoritatea de Audit, dar si de catre auditorii Comisiei Europene, a modului in care au fost implementate actiunile prevazute in programul de masuri si in care au fost efectuate reverificarile, a rezultat pentru esantionul verificat o eroare de 3,87% care depaseste pragul de materialitate de 2%. In aceste conditii, Comisia Europeana a propus aplicarea unei corectii financiare de 2% la nivelul axei prioritare 1, care va permite ca suma astfel disponibilizata sa poata fi reutilizata in cadrul POS CCE pentru finantarea altor proiecte decat cele pentru care se aplica deja corectia respectiva.

Sursa: Curierul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top