Guvernul a aprobat programul naţional „Innotech Student”

ionel-danca-2.jpg

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că Guvernul a aprobat în şedinţa de joi seara programul naţional „Innotech Student”.

”Un alt program prevăzut în Planul Național de Investiții și Relansare Economică a fost adoptat printr-o hotărâre de guvern în această seară. Este vorba despre Programul Național Innotech Student, în fapt vorbind despre finanțarea start-up-urilor pentru studenți, cu un buget de 150 de milioane de euro pentru iniţiative antreprenoriale realizate de către studenţi, care asigură un număr de locuri de muncă între două și cinci poziții de angajați. Astfel, valoarea granturilor este între 40.000 pentru două locuri de muncă și 100.000 pentru cinci noi locuri de muncă. Bugetul total al acestui program de sprijin, spuneam, este 150 de milioane de euro”, declară Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Innotech Student este un program de fonduri nerambursabile pentru studenți prin care statul român își propune să contribuie la încurajarea inițiativelor antreprenoriale ale studenților care vor să-și deschidă o mică afacere în România, încă din timpul facultății. Sunt prioritizate domeniile precum: IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, inițiativele antreprenoriale care sunt în zona tehnologiilor de vârf.

Mai multe detalii găsiți aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top