INNOTECH STUDENT 2020 – apel de proiecte ce va încuraja inițiativele antreprenoriale încă din timpul facultății

studenti.jpg

Status: Activ
Buget: între 40.000 și 100.000 euro
Termen limită: 31 iulie 2020

OBIECTIV

Innotech Student 2020: program de fonduri nerambursabile pentru studenți prin care statul român își propune să contribuie la încurajarea inițiativelor antreprenoriale ale studenților care vor să-și deschidă o mică afacere în România, încă din timpul facultății. Sunt prioritizate domeniile precum: IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, inițiativele antreprenoriale care sunt în zona tehnologiilor de vârf.

SOLICITANȚI ELIGIBILI

  • Ministerul Educației Naționale și structuri/ agenţii/ organisme relevante, subordonate/ coordonate de către acesta;
  • Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
  • Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate între acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
  • Institute/ centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
  • Academia Română;

Angajatori;

  • Asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie;
  • Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială.

ACTIVITĂȚI ELIGIBILE

Grupul țintă eligibil este format din studenți, doctoranzi și cercetători post-doctorat. Fiecare proiect va presupune formarea a cel puțin 300 studenți care vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor lor antreprenoriale.

Pentru a se putea înscrie, studenții trebuie să aibă dovada că urmează cursurile unei unități de învățământ superior public sau privat (acreditată) în unul din următoarele domenii: IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, industrie alimentară la nivel de licență sau masterat (studenți).

Studenții se pot înscrie și la proiectele altor universități, cu condiția ca planurile lor de afaceri să fie unele bune. Nu există restricții în ceea ce privește facultățile la care studiază, ci vor fi analizate planurile de business propuse. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi selectate pentru a fi finațatate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an de zile studenții vor deveni antreprenori și vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni tinerii antreprenori vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.

BUGET

Schema finanțării start-up-urilor, în forma din prezent, presupune: Finanțarea acordată este variabilă: între 40.000 și 100.000 euro, astfel:

• Ajutor de minimis de 40.000 euro – minimum 2 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 60.000 euro – minimum 3 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 80.000 euro – minimum 4 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 100.000 euro – minimum 5 locuri de muncă create.

DOCUMENTAȚIE

Website-ul programului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.