Hipercapitalismul

Hipercapitalismul nu e decat o deturnare a capitalismului democratic, asa cum s-a constituit el in epoca moderna, o deturnare spre fluxurile financiare, in detrimentul economiei reale si al societatii insasi.

Civilizatia careia ii apartinem se indoieste tot mai mult de ea insasi. Capitalismul nu pare sa mai ofere un cadru optim de crestere si dezvoltare. Unii chiar vestesc o explozie din interior. Intr-adevar, criza capitalismului globalizat pe care o traversam nu este decit opusul cresterii asteptate. Si nu este doar o criza economica, ci si una politica, sociala, morala, o criza profunda, o criza a valorilor noastre fundamentale. Sa-si fi atins civilizatia occidentala limitele?

Aceasta criza este una a hipercapitalismului dezlantuit incepind cu 1980, preponderent financiar, si a liberalizarii excesive a economiei mondiale. Un veritabil cult al pietei a fost aplicat intregii existente umane, superimbogatindu-i pe bogati si suprasaracindu-i pe saraci, plin de speranta unui hiperconsum, bazat pe rostogolirea la infinit a creditelor, a clasei de mijloc, care intre timp, insa, s-a subtiat pana la disparitie.

Crahul din 2008 ne-a trezit brusc la realitate, indepartindu-ne visele. El releva tocmai saracirea de care vorbeam a clasei de mijloc, pilon esential al democratiei, invitata sa mai treaca o data pe la casierie pentru a refinanta sistemul.

In caderea sa, hipercapitalismul antreneaza si democratia cu valorile sale, pe care le-a privatizat, golindu-le de orice sens. Or, daca democratia are nevoie de capitalism, acesta din urma nu are neaparat nevoie de democratie pentru a supravietui. Iar alte regimuri abia asteapta sa ia prim-planul scenei mondiale.

Ce se va intimpla, deci, cu democratia? Ce se va intimpla cu crestinismul dupa pierderea hegemoniei occidentale, caci hipercapitalismul a produs deja o deturnare a valorilor civilizatiei crestine. Daca dorim sa salvam democratia, economia, politica, sa reinventam capitalismul, daca vrem sa salvam ecosistemul planetei, pur si simplu pentru a supravietui, trebuie sa raspundem urgent la o singura intrebare: In ce credem noi?

Hipercapitalismul nu e decat o deturnare a capitalismului democratic, asa cum s-a constituit el in epoca moderna, o deturnare spre fluxurile financiare, in detrimentul economiei reale si al societatii insasi. Problema hipercapitalismului nu e doar aceea ca este injust, adevarata problema o constituie faptul ca este instabil. Dupa Schumpeter, stim ca crizele fac parte din istoria capitalismului, ca ele sint inevitabile, ciclice, distrugatoare de valori pe termen scurt, dar fertile in inovatii, in noi tehnologii create si diseminate de antreprenori, care permit iesirea din criza si lansarea intr-o noua etapa de expansiune.

Totusi, ultimele crize, de dupa anii 1980, n-au nimic de-a face cu „distrugerea creatoare”. Punind economia in serviciul monedei, fortind cu orice pret o rentabilitate financiara, distrugind clasa de mijloc, hipercapitalismul si-a distrus ecosistemul. E ca si cum am trage de o floare sa creasca mai repede si vom termina prin a o rupe.

Bineinteles, toate distrugerile le suporta contribuabilii, oamenii simpli, indatorati pe viata. Injectiile de lichiditati operate de mai multe state nu vor putea reporni masinaria. Si atunci statele vor intra in faliment, iar economia mondiala in era glaciara. Cine va gestiona aceste procese? Suna apocaliptic, dar asta este realitatea. Toata lumea cere acum mai mult stat. Dar ce fel de stat, cu ce fel de politici ar fi potrivit? Ne trebuie idei noi. In nici un caz o oligarhie pradatoare de bunuri publice, un stat-masina lipsit de suflet.

Criza pe care o traim nu este doar o criza a capitalismului, ci a intregii ordini existente. Sistemul economic are nevoie de mai mult decit de un masaj al sistemului sau financiar. Criza ne impune sa refondam ecosistemul civilizatiei noastre. Ea pune si chestiuni antropologice, morale, politice si institutionale: Ce este un om? Pe ce baze etice ne fondam raporturile cu celalalt? Ce este un bun comun? Ce institutii ne pot garanta justitia? s.a. Trebuie sa ne reinventam valorile, credintele.

Economia nu e decit o subregiune a existentei, utila, fara indoiala, dar nu este o instanta care sa-si impuna modelele sale stiintifice aleatorii drept credinte. Masinaria economica nu are suflet. Si este acesta un moment de schimbare, pentru ca, dupa aceasta criza, nimic nu va mai fi cum a fost. Capitalismul, cel putin asa cum l-am cunoscut pina acum, si-a pierdut „focul sacru”. Civilizatia capitalista s-a vidat din interior. Un copil sau o civilizatie care nu mai viseaza moare, iar capitalismul a ramas cu singurul vis al imbogatirii personale…

In Capitalism, socialism si democratie, J. Schumpeter ne propunea o intelegere a „suprastructurii sociopsihilogice” a capitalismului. El descria simptomul cel mai flagrant al sclerozei capitalismului: „crepusculul functiei de intreprinzator”.

In analiza schumpeteriana, acesta din urma este un veritabil deus ex machina, inlaturat in profitul rentierilor, in timpurile din urma ale capitalismului. Un alt simptom al acestor timpuri este comportamentul bursei, devenita un mediocru substitut al sfintului Graal. In general, analiza lui Schumpeter mi se pare ca surprinde bine hipercapitalismul, stadiul capitalismului in care traim si care a fost adoptat ca un fel de religie in ultimii 30 de ani, ca si prabusirea sa.

0 Replies to “Hipercapitalismul”

  1. BladHaund spune:

    Articolul sufera de multe contradictii:
    „Aceasta criza este una a hipercapitalismului dezlantuit incepind cu 1980, preponderent financiar, si a liberalizarii excesive a economiei mondiale”
    „Toata lumea cere acum mai mult stat”
    „Bineinteles, toate distrugerile le suporta contribuabilii, oamenii simpli, indatorati pe viata. Injectiile de lichiditati operate de mai multe state nu vor putea reporni masinaria”

    Ori este prea multa liberalizare, ori statul a intervenit prea mult.

    Asa cum au aratat si ceilalti, criza e a statului, care are un rol mult prea mare, deturneaza prea multe resurse si a intervenit acolo unde nu era necesar. Esecul este al statului de tip asistential, care „a permis” fabricarea de bani din nimic, in primul rand ca sa finanteze asistenta sociala tot mai nepotrivita si acordata mult prea larg.

    Cat despre perceptia ca toata lumea cere acum mai mult stat, este doar o perceptie a autorului. Incadrabila in categoria whisful thinking.

  2. ionut spune:

    Destul de departe de adevar. Capitalismul a incetat acum vreo 90 de ani, intre timp manifestandu-se din plin socialismul, inclusiv cu restul formelor sale (comunism, nazism, social democratie etc.). Criza nu este a capitalismului, ci a statelor socialiste. Nu piata e in cria, ci guvernele care-si tot iau „scatoalce” de la „mana invizibila”.

    P.S. Schumpeter e plin de erori…

  3. Paun Cristian spune:

    Si cu criza statului cum ramane? Pana la urma in criza sunt mai degraba statele. Ele raman fara bani, fara incredere din partea noastra.

    Lacomii pe piata exista si vor exista cu sau fara stat. Ticalosii pe piata exista si vor exista cu sau fara stat. Statul insa ii dezvolta mult mai mult pe ticalosi pentru ca ei, contrar pietei libere, sunt protejati de stat.

    Cele mai mari ticalosii ale mafiei s-au facut cu statul si cu protectia statului.

  4. Nicu Pop spune:

    din păcate analiza survine prea târziu!

Dă-i un răspuns lui BladHaund Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top