In luna iunie, pot fi solicitate fonduri nerambursabile pentru instalarea tinerilor fermieri

agricultura6.jpg

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) deschide in perioada 1 – 29 iunie 2012 sesiunea pentru depunerea proiectelor de instalare a tinerilor fermieri prin Masura 112 din cadrul Programului National de  Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013.

Fondurile nerambursabile disponibile in aceasta sesiune, pentru finantarea proiectelor aferente Masurii 112 sunt de 120.886.096 de euro, fiind alocati acum toti banii disponibili pana la finalul perioadei de finantare, respectiv 2013.

Ghidul Solicitantului versiunea 06, aplicabila in sesiunea 2012, include si modificari cu referire la exploatatiile agricole. Astfel, solicitantii care preiau mai multe exploatatii agricole de la o persoana (cedent), vor trebui sa preia integral cel putin una dintre exploatatiile agricole. Va fi preluata integral acea exploatatie care reprezinta peste 50% din totalul calculului Unitatilor de Dimensiune Economica (UDE).

O alta modificare se aplica in cazul absolventilor de liceu, scoli profesionale sau scoli de arte si meserii din promotia 2012, care doresc sa acceseze Masura 112. Astfel, in aceasta sesiune acestia pot depune la dosarul cererii de finantare doar adeverinta de absolvire a liceului, insa sunt obligati sa prezinte diploma de studii pana la data semnarii contractului de finantare.

In ceea ce priveste Planul de Afaceri, solicitantii fondurilor europene nerambursabile trebuie sa demonstreze ca dimensiunea fermei va creste cu minimum 4 UDE de la data semnarii deciziei de finantare.

Totodata, pentru proiectele de investitii ce vizeaza exploatatiile zootehnice, tinerii fermieri trebuie sa detina in exploatatia agricola constructii zootehnice adaptate  cresterii animalelor si pasarilor.

Cu fondurile primite conform deciziei, tinerii fermieri pot implementa standarde comunitare, precum standardul pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati din sursele agricole si standardul pentru laptele crud. Celelalte standarde precum cele pentru comercializarea de oua, standardele pentru protectia viteilor, porcilor, standardele pentru protectia si bunastarea animalelor in timpul transportului si standardele pentru comercializarea legumelor si fructelor proaspete sunt prevazute de Uniunea Europeana ca obligatorii. Proiectele de investitii ce au ca scop implementarea standardelor pentru laptele crud se pot realiza numai in cazul fermelor de bovine existente.

Trebuie sa facem precizarea ca in aceasta sesiune solicitantii care au accesat Programul National Apicol (PNA) sunt obligati sa prezinte documentele de achizitii pentru familiile de albine, roiurile la pachet, roiurile pe faguri si matci. Documentele aferente acestor achizitii pot fi: facturi, ordine de plata, chitante, procese verbale de predare/ primire.

In privinta documentelor atasate la Cererea de Finantare pentru exploatatiile zootehnice, in sesiunea din iunie 2012, solicitantii trebuie sa prezinte extrasul din Registrul Exploatatiei emis de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) din care rezulta efectivul de animale detinut si data primei inscrieri a solicitantului in Registrul Exploatatiei, insotit de formularul de miscare al animalelor eliberat de ANSVSA.

Depunerea proiectelor aferente Masurii 112 se va face la Oficiile Judetene ale APDRP, de luni pana vineri, in intervalul orar 09:00 – 14:00. Termenul limita al depunerii cererilor de proiecte pentru aceasta sesiune este vineri, 29 iunie 2012, ora 12:00.

Sursa: APDRP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top