O ”închisoare” din Chilia a înghițit aproape 600.000 de euro, din care 85% fonduri norvegiene și 15% din bugetul statului român, iar după perioada de implementare a investiției a fost abandonată, spun localnicii și un fost paznic al deținuților.
Este vorba de un experiment pentru integrarea mai eficientă a deținuților, numit de autorități ”Proiectul Delta” și care a presupus construirea a patru case din stuf și chirpici pe insula Ostrovu Tătaru, un sat rămas fără localnici, care aparține de localitatea Chilia Veche.
Penitenciarul Tulcea spune că statul român nu a mai investit bani după finalizarea grantului norvegian, dar este contrazis de Administrația Penitenciarelor și Ministerul Justiției care au declarat că au fost alocați ”suficienți bani” și că proiectul funcționează în continuare.
În fapt, nici site-ul proiectului nu mai funcționează, iar informațiile reținute de wayback machine arată că pagina nu a mai putut fi accesată din septembrie 2022. Asociația Ivan Patzaichin, parteneră în proiect, a transmis că proiectul a funcționat doar în perioada grantului norvegian, dar construcțiile ”sunt întreținute”.
Mai multe detalii: g4media.ro