Ingenuncherea Romaniei este o opera colectiva?

Ingenuncherea Romaniei este o opera colectiva ?

Am invatat inca din anii ’80, de la un poet destul de controversat din epoca, exact atunci cand Octavian Paler a fost ostracizat de fostul regim si cand publicam, la randu-mi, ultima mea cronica literara in „Romania libera” – coincidenta bizara, asupra contorsionatei lui opere, ca nu exista niciodata popoare vinovate, ci numai „lideri bolnavi” care ajung sa ne poata dezintegra din radacini (acei bolnavi care ne guverneaza, cum suna titlul unei celebre carti). Mai tarziu, in semi-exilul auto-impus la Praga si Varsovia din anii ’90, sub impulsul dezbaterilor de acolo, am avut o multime de indoieli privitoare la imposibilitatea unui popor de a-si depasi incremenirea, fatalismul, lasitatea. Nici macar vreun strain din Europa ex-comunista nu ma incuraja acolo sa cred ca nimic nu se poate schimba pe fond, nu in forme, in acel teritoriu numit Romania. Nici in acele tari lucrurile nu stateau pe roze. Majoritatea oamenilor erau contaminati de lehamite, dezangajare si pierderea entuziasmului, pe fondul aparent compensatoriu al consumismului american, care musca amarnic din blindajul de arhetipuri protective al vecinilor nostri mai norocosi.

Acum, in aceste kafkiene imprejurari in care traim, gandurile de atunci revin intr-un mod torturant. Totul sa fi fost in zadar, sacrificarea vietilor din decembrie ’89, democratizarea regimului politic, in care atatea tari au investit, aderarea la Uniunea Europeana?!?

Cred cu tarie ca intepenirea fara de proiect, care ne sugruma si acum vocea minimei ratiuni de pe urma, este un raspuns in sine, o emblema a abrutizarii si colcaielii fanariote pentru care Caragiale ne-a nemurit pe veci. Este foarte probabil ca pesimismul extrem arborat in ultimii ani de Octavian Paler reprezenta mai degraba un ultim avertisment pe care nu eram deloc pregatiti sa-l receptam. Romania a continuat sa se dezintegreze lin si inconturnabil in mlastina fetida a propriilor ipocrizii, fantasme si alibiuri morale grotesti. In esenta, paravanul europenizarii, in spatele caruia politicienii s-au camuflat, a aplicat o lovitura de gratie sfasiatei redute de demnitate, pe care ultimii idealisti incercau sa o interpuna in calea noii barbarii cu chip uman din Romania. Acel caznit halucinogen, importat de la Bruxelles, al integrarii europene, a functionat mai mult ca o supapa spoita si temporara, pentru ca aceleasi clanuri, care feeric se reprodusesera prin lovitura de palat iliesciana, sa-si vada mai departe de treaba, in operatiunea lor „Monstru” – spolierea si parazitarea muribundului corp mioritic. Dupa ce clasa politica s-a vazut cu sacii in caruta, fagaduintele au fost cat mai curand sterse si domnia bunului plac s-a intronat definitiv in palatele potentatilor, aidoma pildelor sud-americane binecunocute: Argentina, Peru, Venezuela. Actualmente, desi atat de saraca, haotica si atomizata pe toate planurile, Romania a redevenit elevul codas al Europei, exact ca in anii negri ai mineriadelor de odinioara.

Nu intamplator, intrebarea asupra responsabilitatii irumpe pe toate buzele: este acest dezastru moral, al institutiilor, al economiei, in care ne ferice afundam zi de zi, rodul unei complicitati generalizate, cum a fost adoptarea nazismului in Germania anilor ’30? Ne aflam ore inaintea unei vine colective sau am cazut prada unor viscerale instincte de devorare a unei hoarde tarzii de lacuste canibale? Greu, foarte greu de spus. Nu ar fi aici locul sa ramificam schematist paienjenisul de compromisuri, sordide complicitati si ipocrizii mari cat secolul. Spalarea creierelor inceputa de fostul ideolog ceausist, Dumitru Popescu-Dumnezeu s-a desavarsit nu glorios, ci pe usa din spate a istoriei, dar s-a- implinit la peste trei decenii de la intoxicatia de atunci. S-a izbutit neutralizarea oricaror porniri de nesupunere a furnicutzelor. Degeaba se mai caieste acum marele strateg Olli Rehn, care somnambulic a inchis ochii la nelegiuirile dambovitene din momentul aderarii Romaniei. In genere, in zadar ne mai caim cu totii in raport cu toate actele de devalizare faptuite ca intr-o lunga noapte a cutitelor lungi. Nu facem decat sa culegem ceea ce gures am semanat mult mai demult.

Doar un guvernamant strain, mai ales financiar, ca acela adus candva dupa abdicarea „liderului charismatic” Cuza, ne-ar mai putea salva dupa ce ultima garnitura de praduieli va fi luat calea bancilor exotice. Cum spune poetul, Speranta nu moare in zori, dar care sa fie soarta profesionistilor jalnic ademeniti de aceasta?

About Sever Avram

Sever AVRAM - coordonator general - Platforma de Actiune si Interventie Rapida a Societatii Civile in favoarea stimularii absorbtiei Fondurilor Europene "EU-RO Clearing Funds". A lucrat ca si consilier de afaceri publice pentru Comisia Europeana in Romania si a contribuit la elaborarea capitolului de politici sociale si dezvoltarea resurselor umane din cadrul Planului national de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana. Incepand cu anul 1996,  a activat ca si consultant si/sau trainer in domeniul institutiilor si fondurilor UE, al comunicarii, relatiilor publice si lobby-ului in cadrul a numeroase proiecte europene finantate direct de Comisia Europeana de la Bruxelles,  Departamentul de Stat al SUA, Open Society Institute, precum si de mari finantatori privati internationali sau autohtoni. In urma unui proiect PHARE pe care l-a coordonat, incepand cu anul 2004, se ocupa de organizarea sub egida Platformei CEFTAC (www.ceftac.ro) a “Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii in Romania” si a altor evenimente pentru mediul de afaceri. Din anul 2006, a avut initiative speciale legate de absorbtia fondurilor UE, incepand cu saloanele regionale si scolile de vara de la Constantza si Baile Sovata pana la cele doua editii deja desfasurate  ale Forumului Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei fondurilor UE (Bucuresti, in 2007 si 2008). Coordoneaza activitatea de consultanta pe proiecte a CPS (Consortiul Parteneritului Strategic) si a Atelierului Interactiv de Idei, Proiecte si Investitii Inovative (www.StructuralFunds.ro).  

0 thoughts on “Ingenuncherea Romaniei este o opera colectiva?”

  1. Procust spune:

    O imagine reala intr-o oglinda mincata de timp, sau o imagine distorsionata intr-o oglinda de Mercedes rozaliu al Mioritei Doamna?
    Inainte de a vedea lumina, omul a stat captiv in pestera… acest rau purifica, sedimenteaza, reaseaza valorile… e distrugator de necesar.
    Invit clasa imbuibatilor, a celor care ”s-au scos”, sa se odihneasca… am un pat care sigur le va fi pe masura.
    Somn masurat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.