Probabil ca Radu Georgescu este unul dintre cei mai importanti antreprenori romani si sigur este omul cu cele mai rasunatoare exit-uri in domeniul IT. In afara de acest lucru, Radu Georgescu este cunoscut si pentru invetitiile pe care le face. In acest an are la activ doua investitii (publice): Tynka – un startup din Marea Britanie si Coinzone, o companie ce propune un nou payment gateway global pentru monedele virtuale cu localizare in Europa si statele emergente.
Intr-un interviu acordat publicatiei Wall-Street Radu Georgescu, fondatorul Gecad, a vorbit despre investitii, startup-uri, dar si despre cum trebuie prezentat o idee de afacere astfel incat sa atraga atentia investitorilor.
Despre cum sa prezinti o idee/ proiect pentru a atrage atentia investitorului, Radu Georgescu sintetizeaza: Numerele sunt asa: primesc cam 200 de mail-uri pe luna, majoritatea nu imi atrage atentia mai mult de doua minute si „marea smecherie” din punctul meu de vedere este ca antreprenorii sa reuseasca sa fie coerenti! Este foarte greu, si eu nu inteleg de ce, sa puna in putine slide-uri/pagini ACEA informatie, structurata in ACEL fel, incat un om care nu stie despre ce este vorba, sa inteleaga de ce sa te cheme la o intalnire.
Wall-Street.ro: Exista discutii de a investi si in Romania? Cum evolueaza partea de IT/software local?
Radu Georgescu: A evoluat foarte mult, dar mai este de lucru.
W-S.ro: Unde mai este de lucru?
RG: Trebuie sa evolueze cunostintele de business. Sunt foarte multe companii, si in Romania si in lume, care sunt construite de oameni tehnici – tineri, programatori, au o idee si o implementeaza, scot un produs. Doar ca lipsesc cunostintele de business, financiare, de marketing – si cand spun marketing nu ma refer la Facebook, promovare. Asta nu e marketing. Vorbesc de cel de produs, de intelegere a pietei, de capacitatea de a sintetiza informatiile intr-un Powerpoint.
W-S.ro: Si deci care ar fi cel mai important curs care NU se face si ar trebui facut?
RG: Unul de Powerpoint! Nu unul de butoane, sa inveti cum sa tragi linii si sa folosesti programul, ci unul de sintetizare si de prezentare a informatiilor in doua slide-uri, in loc de 200. Blaise Pascal spunea ca „Ti-am scris o scrisoare lunga pentru ca nu am avut timp de una scurta”.
W-S.ro: Deci tu esti adeptul sintezei, al esentei.
RG: Da, pentru ca sinteza iti lamureste tie, creatorului, ideile, ti le structureaza, ti le pune in forma lor cea mai focalizata si iti da posibilitatea sa prezinti celor din jur o chestiune coerenta, inteligibila. Asta spre deosebire de un morman de cuvinte – pe care tu le intelegi foarte bine, fiind ideile tale acolo -, dar ceilalti nu inteleg de obicei.
W-S.ro: Deci un sfat catre cei care iti trimit cele 200 de Powerpoint-uri de prezentari ar fi sa incerce sa fie mai succinti.
RG: Da, si sa imi acapareze atentia.
W-S.ro: Care este punctul in care decizi ca vei raspunde pozitiv unui mail trimis de catre un antreprenor?
RG: Numerele sunt asa: primesc cam 200 de mail-uri pe luna, majoritatea nu imi atrage atentia mai mult de doua minute si „marea smecherie” din punctul meu de vedere este ca antreprenorii sa reuseasca sa fie coerenti! Este foarte greu, si ei nu inteleg de ce, sa puna in putine slide-uri/pagini ACEA informatie, structurata in ACEL fel, incat un om care nu stie despre ce este vorba, sa inteleaga de ce sa te cheme la o intalnire.
W-S.ro: Spune-mi doua lucruri pe care ai fi putut sa le faci mai bine in ultima perioada, si doua pozitive, de care esti mandru.
RG: De 20 de ani fac greseli. Un sfat este sa investesti in ceea ce intelegi. Investitiile noastre in companii non-IT nu au mers foarte bine. De asemenea, sa nu te bazezi pe un singur om.
Ca lucru pozitiv, evolutia Avangate – sunt foarte mandru! Este o chestiune facuta de ei, nu de mine. Datorita echipei senzationale au trecut de orice hopuri, au facut tranzitia de la companie romaneasca la companie americana.
W-S.ro: Care sunt provocarile unei astfel de tranzitii?
RG: Sunt mai multe decat poti anticipa initial. Diferente culturale, de fus orar. Este ceva foarte complicat. Am un Powerpoint pe tema asta…
W-S.ro: De cate slide-uri?
RG: (zambind) Dupa cum spuneam anterior, doar de cinci slide-uri, am avut timp sa il fac. Revenind, sunt multe provocari in a schimba o companie romaneasca intr-una americana; provocari interne, externe. Comunicarea este alta si oricat credem noi ca stim engleza, diferentele culturale sunt mari. De exemplu, mail-urile sunt scrise in alte tonalitati, americanii sunt de obicei mai concisi si romanii le pot percepe ca fiind arogante, in timp ce mail-urile noastre sunt „mai povesti”, percepute uneori ca lipsa de cunostinte.
Citeste articolul integral pe Wall-Street.ro