Intoarcerea economiei declinului

Lucrarea lui Krugman, deja celebra, este un excelent ghid pentru a intelege criza financiar-economica actuala, pentru a cauta si intui solutii de depasire a ei.

Cel mai recent laureat al premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, face o analogie intre actuala criza economica si cea de acum optzeci de ani si arata ce se poate face, in opinia sa, pentru a evita catastrofa, in lucrarea Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008, editia a II-a, substantial revizuita, recent aparuta la Editura Publica, Colectia de economie (colectie remarcabila, ce publica teorii si analize economice fundamentale ce ne-au influentat vietile, carti clasice de economie), Bucuresti, in traducerea Smarandei Nistor.

El arata ca majoritatea economistilor privesc astazi Marea Depresiune din anii 1929-1933 ca pe o tragedie gratuita, ce ar fi putut fi evitata, sau inregistrata ca o criza minora, daca Herbert Hoover n-ar fi incercat cu orice pret sa echilibreze bugetul fata cu criza, daca Sistemul Federal de Rezerve n-ar fi aparat cu atata strasnicie etalonul aur, in detrimentul economiei interne, si daca autoritatile ar fi sustinut cu lichiditati bancile amenintate, calmand astfel panica. Sa speram ca economistii si autoritatile si-au invatat lectia, desi acest lucru inca nu e pe deplin clar.

Pentru cei care nu stiu, Krugman este profesor de economie si afaceri internationale la Princeton University si autor a douazeci de carti si a peste doua sute de articole aparute in publicatii de specialitate. El a devenit celebru mai ales prin rubrica bi-saptamanala de opinie editoriala pe care o sustine in New York Times, pentru care a si fost desemnat drept “Publicistul comentator al anului” de catre revista Editor and Publisher.

Lucrarea lui Krugman, deja celebra, este un excelent ghid pentru a intelege criza financiar-economica actuala, pentru a cauta si intui solutii de depasire a ei. Autorul studiaza pe larg crizele economice care au afectat Asia si America Latina in ultimii 13 ani, subliniind fapul ca acestea trebuiau sa constituie un avertisment pentru noi toti, pentru ca maladiile care au provocat Marea Criza isi faceau din nou aparitia, dovedindu-se rezistente la toate remediile incercate.

Aceste semnale au disparut insa din memoria colectiva pe masura ce bursa de pe Wall-Street inflorea, iar “ingineriile financiare” furnizau profituri uriase. Astfel, “economia declinului” a ajuns in America si de aici s-a raspandit in intreaga lume.

Sistemul financiar a scapat de sub control, reglementarile nu au mai putut tine pasul, ceea ce a impins lumea in cea mai grava criza economica de dupa 1929-1933. Autorul descrie si masurile ce s-ar impune pentru limitarea amplitudinii crizei si readucerea economiei mondiale, ce aluneca intr-o recesiune profunda, pe linia de plutire.

Majoritatea economistilor au vazut in “virusul asiatic” o criza locala; Krugman sustine ca a vazut “un tulburator semn rau pentru noi toti, un avertisment ca problemele economiei declinului n-au disparut in lumea moderna” (p.8). Credeam ca am invatat lectia crizei, ca economisti precum John Maynard Keynes sau Milton Friedman ne-au invatat cum sa o evitam, sa nu mai fim la cheremul mareelor economice, incapabili sa ne controlam destinul economic. Am crezut in institutii, gen F.M.I., care acum dezamagesc profund, si realizam, siderati, ca trebuie sa o luam de la capat.

Cu cel putin un deceniu in urma trebuia sa ne dam seama de pericolele care ne pasc, de faptul ca “frenezia debordanta” si “exuberanta irationala” (Allan Greenspan) care cuprinsesera pietele nu puteau sa prevesteasca nimic bun. Nu puteam fi in siguranta intr-o economie interconectata, cata vreme Japonia, a doua putere economica a lumii, se gasea inca din 1990 intr-o criza prelungita, “capcana economica pe care Keynes si contemporanii sai ar fi recunoscut-o imediat”.

De asemenea, economiile emergente din Asia de Sud-Est au trecut de la extaz la agonie practic peste noapte, iar povestea nenorocirii lor arata – crede autorul – de parca ar fi fost copiata dintr-o carte de istorie din anii 1930. Am fost nesabuiti, iar acum culegem roadele.

Cartea lui Krugman este un eseu analitic care-si propune sa evidentieze nu atat ceea ce s-a intamplat, cat cauzele care au generat situatia actuala. Pentru autor este important sa intelegem cum anume s-a putut petrece o asemenea catastrofa, cum ne putem reveni si cum putem evita pe viitor ca astfel de evenimente nefaste sa mai apara. Plecand de la cazul crizei actuale, se incearca elaborarea unei noi teorii anti-criza.

Dar Krugman nu este Keynes. Expunerea sa nu este una academica, sobra si rece, ci una foarte accesibila, ea nu se adreseaza economistilor, ci publicului larg, evitind formalizarile si jargonul de specialitate. Si asta pentru ca autorul crede ca acum lumea are nevoie de idei simple si clare, intelese de public, pentru ca actiunea si comportamentul acestuia sa fie avizate, putand astfel contribui la depasirea impasului.

De aceea si sunt analizate crizele precedente, efectul pervers al politicilor guvernamentale, comportamentul elitei ce se considera stapina universului, sunt criticate celebrele “baloane financiar-monetare” incurajate de fostul presedinte al F.E.D, Allan Greenspan, umbra groasa in care au lucrat bancile, teama ce a cuprins marele public si altele.

Krugman considera ca, actualmente, nici o viziune fundamentalista asupra crizei, nici un “pontif” grav si solemn nu poate furniza explicatii credibile pentru “bizara coincidenta” ca atit de multe si atat de diverse economii s-au trezit peste noapte cu spatele la zid.

El considera ca pentru a gasi solutii noi si originale, pentru a intui un sens logic al acestor fenomene noi si ciudate pur si simplu trebuie sa ne jucam cu ideile. Cei lipsiti de simtul ludicului, cei prea patrunsi de demnitatea lor nu reusesc decat arareori sa vina cu idei proaspete, si asta nu numai in stiinta economica. Deci Krugman propune jocul (atentie, nu joaca!) cu ideile pentru iesirea din criza. Intr-o lume post-postmoderna, haotica, cum e cea de astazi, e de inteles si s-ar putea sa mearga. Oricum, povestile din carte sunt foarte plastice.

S-ar putea, intr-adevar, ca adevaratele solutii sa nu vina din lumea academica sau din cea a afacerilor, care se face, in buna masura, vinovata de criza. Apoi, oricum, comportamentul, anticiparile publicului sunt decisive, de aceea el trebuie sa inteleaga, si pentru asta trebuie sa i se explice.

S-ar putea sa existe o cale surprinzator de simpla pentru a rezolva macar o parte din problemele existente. De aceea, se-ntimpla ca nu avem de-a face cu o carte solemna, desi obiectivele sale sunt cat se poate de serioase. Demersul, insa, este oricum unul care merita toata atentia, chiar daca nu vine atat din partea unui laureat Nobel, cat din partea unui publicist, e adevarat – mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.