Investitie de 30 milioane de dolari intr-un start-up romanesc care vrea sa elimine prin roboti software munca de tip copy-paste

12.png

UiPath, start-up local specializat in solutii software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, a primit o finantare de 30 milioane de dolari de la Accel Partners, care va ajuta compania sa continue dezvoltarea in anii urmatori, se arata intr-un comunicat remis Profit.ro.

“Finantarea reprezinta o performanta unica in mediul start-up romanesc si vine de la Accel Partners, fond de investitii de prim rang, aceiasi care au facut primele investitii in companii mamut precum Facebook, Dropbox si Spotify. Alaturi de Accel, mai participa la finantare investitorii Earlybird Venture Capital, Credo Ventures si Seedcamp”, se spune in comunicat.

Anterior, in partea a doua anului 2015, Earlybird Venture Capital, Credo Ventures si Seedcamp au investit 1,5 milioane de dolari in UiPath.

“Compania se va folosi de acest fond de sprijin pentru a angaja cei mai buni ingineri software si oameni de business, propunandu-si sa dubleze efortul de dezvoltare a caracteristicilor cognitive de tip uman in tehnologia produsului sau «enterprise»”, se mai spune in document.

UiPath este o companie romaneasca cu sediul in Statele Unite ale Americii si birouri in sase tari, specializata in dezvoltarea si vanzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office (i.e. Robotic Process Automation / RPA).

Robotii software UiPath sunt programati sa preia munca de tipul copy-paste a angajatilor, eliberandu-i de sarcinile tranzactional repetitive care ii solicita inutil.

Cu doua versiuni majore lansate anual, produsul UiPath are in spate o echipa de programatori romani. UiPath anticipeaza in urmatorii 4-5 ani sa atinga venituri de 100 milioane de dolari, in conditiile in care compania a inregistrat in ultimii doi ani cresteri cuprinse intre 100 si 600%.

Start-up-ul s-a desprins in 2015 dintr-o companie specializata in furnizarea de solutii software pentru outsourcing, fondata inca din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat in solutii de automatizare, iar din 2012 si-a indreptat atentia catre piata de automatizare robotizata a proceselor.

In Romania, compania are centrul de cercetare-dezvoltare, precum si echipele de implementare, in timp ce sediul din India se axeaza in prezent pe partea de suport, iar in Marea Britanie este localizata divizia de dezvoltare de business si de vanzari.

Produsele si solutiile dezvoltate de UiPath se adreseaza companiilor mari si foarte mari care externalizeaza anumite procese catre firme specializate – BPO (business process outsourcing) si IT outsourcing.

Sursa: profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top