1. Managementul Resurselor Umane.
În contextul structurii sistemului microeconomic a avuţiei organizaţionale generale, resursele umane reprezintă componenta esenţială a acesteia. Avuţia organizaţională generală fiind structurată în 4 subsisteme: resurse umane, potenţial creativ, resurse naturale existente şi resurse materiale acumulate. Resursele umane prin acţiunea loc concretă şi prin activitatea complexă ce o desfăşoară, pun în valoare resursele naturale existente, având un rol activ în antrenarea acestora, resursele umane fiind decisive pentru succesul organizaţional.
Managementul Resurselor Umane (MRU) presupune îmbunătăţirea continuă a activităţii tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii şi a obiectivelor organizaţionale. Astfel, MRU şi Dezvoltarea Resurselor Umane (DRU) devin concepte şi domenii vitale pentru toate organizaţiilor şi unităţile existente, oferindu-li-se poziţii importante în cadrul acestora, ambele având rol operaţional şi strategic. Prin urmare, MRU şi DRU, împreună pot fi considerate ca fiind managementul strategic şi operaţional care se concentrează asupra asigurării şi menţinerii personalului organizaţiei în concordanţă cu nevoile organizaţiei şi condiţiile mediului economic şi social în care acţionează.
MRU şi DRU au următoarele obiective generale în cadrul organizaţional:
– obiective strategice, pe perioada îndelungată, ce vizează organizarea, dezvoltarea şi planificarea resurselor umane;
– obiective operaţionale, de natură tactică şi administrativă, ce vizează activităţile ce au în vedere conducerea zilnică a grupurilor de muncă.
Resursa umană este singurul subsistem din cele 4 prezentate anterior de care depinde funcţionalitatea şi eficienţa acestora şi care are rol de factor motrice pentru celelalte subsisteme ale avuţiei organizaţionale generale, prin a căror antrenare duce a creare de noi resurse materiale, cu posibilitatea de acumulare şi/sau reutilizare a acestora. [1]
Pontenţialul creativ este indisolubil legat de resursele umane, toate componentele acestuia fiind caracteristici atributive ale resurselor umane. Iar prin nivelul de instrucţie şcolară, generală şi profesională de specialitate, potenţează domeniile în care este prezent, conferind resurselor umane o anumită structură care reflectă de fapt, calitatea factorului oman. Deci, din punct de vedere teoretic, subsistemul potenţialului creativ este face parte şi este dependent de subsistemul resurselor umane, fiind principala latură calitativă a acestora.
Resursele naturale existente sunt reprezentate de clădiri, terenuri, utilaje, instalaţii, know how, etc. care fac parte din avuţia organizaţională generală şi de care beneficiază în mod natural organizaţia ce le deţine. Aceste resurse sunt utilizate în interesul organizaţional în funcţie de potenţialul creativ ce este stimulat de către resursa umană, cu scopul de a realiza noi resurse materiale.
Prin urmare inputul informaţional dat resurselor umane, duce la stimularea potenţialului creativ uman, care utilizând resursele naturale existente (sau atrase) duce la crearea resurselor materiale acumulatoare (output). Finalizarea lanţului prezentat permite reluarea acestuia, utilizând aceeaşi resursă umană, care în acest punct beneficiază de know how-ul acumulat în lanţul anterior, pentru a realiza noi resurse materiale acumulate. Resursa umana are calitatea de a fi singura dintre resursele prezentate, care dacă este supusă utilizării se îmbunătăţeşte datorită colectării informaţionale ce o realizează şi a capacităţii de a reutiliza informaţia colectată.
Într-o organizaţie, considerată în viziune sistemică, resursa umană se constituie element de intrare in sistem, deci, toate activităţile din această zonă fac obiectul managementului resurselor umane. Odată intrată în sistem, activităţile legate de această resursă sunt sub incidenţa managementului de personal şi managementul relaţiilor industriale iar la ieşirea din cadrul sistemului, la această interfaţă, organizaţie, mediu operează managementul proiecţiei sociale, al asigurărilor sociale şi al protecţiei speciale. Aceste diferenţe de nuanţă, prin generalizare, fac obiectul managementului resurselor umane iar activităţile componente ale MRU sunt: recrutarea, selecţia, orientarea profesională, angajarea, asimilarea, formarea şi perfecţionarea profesională, salarizarea, promovarea personalului şi servicii pentru personal. Subsistemul resurselor umane se realizează etapizat, etapele fiind: conceperea, proiectarea, realizarea propriu-zisă, utilizarea optimă a subsistemului resurselor umane, întreţinerea şi/sau funcţionarea şi dezvoltarea resurselor umane.
Proiectarea compartimentului de managementul resurselor umane porneşte de la profilul si structura de productie a organizaţiei, fiind orientată către factorul uman, astfel încât plasarea lui în cadrul sistemului să asigure funcţionalitatea sa. Managementul resurselor umane vizează deopotrivă satisfacerea cerinţelor factorului uman, dar şi a celor generale ale sistemului organizaţional.
