Legea consumatorului vulnerabil de energie a fost adoptată! Se acordă sprijin financiar pentru plata facturilor

energie-318x180.jpg

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Legea va merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

„Am votat pentru ca sute de mii de români să primească ajutorul financiar de care au nevoie pentru a-şi achita facturile în perioada de iarnă. Astăzi, alături de colegii deputaţi, am dezbătut timp de mai multe ore, în cadrul comisiilor reunite, proiectul de lege prin care consumatorii vulnerabili vor primi suport financiar. Prezenta lege se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021. Am susţinut proiectul Guvernului şi, totodată, am făcut prin amendamente o serie de modificări pentru ca românii vulnerabili să primească suportul de care au nevoie, din partea statului. Măsurile financiare sunt ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece, plus ajutor pentru consumul de energie pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic. Mă bucur că toţi colegii parlamentari au înţeles cât de important este să adoptăm această lege, pentru a demonstra că interesul cetăţenilor şi protejarea celor vulnerabili este o prioritate pentru fiecare dintre noi”, se arata intr-un comunicat transmis de Camera Deputetilor.

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

  • în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  • în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  • în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
  • în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  • în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  • în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
  • în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
  • în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top