Legea darii in plata a fost promulgata

cheie_casa.jpg

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca a promulgat legea darii in plata, urmand a fi publicata in Monitorul Oficial.

Seful statului a precizat ca, initial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii darii in plata, iar ulterior a constat ca

Legislativul a tinut cont de observatiile sale si a decis sa promulge actul normativ.

Legea darii in plata a fost adoptata, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputatilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „impotriva” si o abtinere.

Deputatii au stabilit astfel ca legea privind darea in plata nu se va aplica programului Prima Casa si au majorat plafonul creditelor care intra sub incidenta acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

De asemenea, deputatii au stabilit ca legea se va aplica si celor care sunt in proces de executare silita.

Declaratii Klaus Iohannis privind modificarea Legii finantarii partidelor politice:

„Al doilea lucru se refera la Legea pentru modificarea si completarea Legii 334 din 2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, o lege de modificare deci, care contine un punct care a fost discutat in spatiul public destul de mult si din acest motiv vreau sa detaliez un pic despre ce este vorba. O noua norma, care a fost introdusa prin legea de modificare, este o norma care introduce o asa-numita afectatiune speciala pentru conturile de campanie ale partidelor politice.

Practic, contul de campanie al unui partid nu poate fi executat silit. Trebuie sa tinem cont cand evaluam aceasta noua norma de cel putin doua lucruri. Primul lucru se refera la faptul ca exista un fenomen, negativ in esenta, dar exista, numit migratia politica – politicieni care parasesc un partid si trec in alt partid sau politicieni care parasesc un partid si infiinteaza alt partid.

Este foarte usor de imaginat ca un creditor al unui partid migreaza el sau migreaza simpatia creditorului catre un nou partid si atunci putem sa ne imaginam situatii in care competitia politica este falsificata daca se aplica o executare silita la contul unui partid, exact in campania electorala.

Al doilea lucru de care trebuie sa tinem cont este articolul 8 din Constitutie, care ne spune care este de fapt rolul unui partid politic si putem sa citim ca partidele politice contribuie la definirea si exprimarea vointei politice. Or, daca contul de campanie al unui partid este blocat exact in campania electorala, atunci cu siguranta apare o situatie care afecteaza semnificativ felul in care acel partid se poate exprima sau poate contribui la formarea vointei politice. Tinand cont de aceste aspecte, am considerat ca norma nou introdusa de legiuitor este corecta, drept pentru care am promulgat aceasta lege. „

Potrivit legii promulgate, „(13′) Conturile bancare pentru campania electorala, prevazute la alin (1) si (2) si al art. 3 alin (9), au statut de afectatiune speciala si nu sunt supuse executarii” si se refera la introducerea unui nou alineat la articolul 28 din legea mentionata, dupa alineatul 13.

Initiatorii proiectului de lege au fost senatorii PSD Arcas Viorel, Moga Nicolae, Nicolae Serban, Voinea Florea.

Totodata, legea modifica Legii finantarii partidelor si campaniilor in sensul permiterii partidelor politice sa isi inchirieze sediile pentru orice fel de activitati, „fara a aduce atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic”, in conditile in care legea actuala permite ca partidele sa isi inchirieze spatiile doar „pentru conferinte sau actiuni social-culturale si pentru organizarea birourilor parlamentare.”

Initiatorii proiectului sunt senatorii PSD Arcas Viorel, Moga Nicolae, Nicolae Serban, Voinea Florea.

Documente utile:
Vezi aici legea finantarii partidelor si campaniilor
Vezi aici raportul votat de Senat cu amendamentele aduse legii
Vezi aici textul proiectului de lege in forma initiala

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top