MADR: Se prelungeste termenul de depunere a chestionarului referitor la Planul Național Strategic (PNS) în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027

calendar-MADR.jpg

Având în vedere rolul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a răspunde nevoilor identificate la nivelul agriculturii României privind sprijinul pentru finanțarea investițiilor cheie în agricultură și dezvoltare rurală, interesul manifestat de partenerii sociali implicați în procesul de elaborare a Planului Național Strategic 2021-2027, numeroasele solicitări din partea acestora de a prelungi termenul de transmitere a chestionarului și pentru a permite unui număr cât mai mare de parteneri sociali să își exprime poziția cu privire la prioritățile PNS 2021-2027, MADR anunță prelungirea termenului de depunere a chestionarului referitor la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027 până la data de 31 august 2019.

Astfel, în vederea finalizării acestei etape esențiale a procesului de consultare publică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală invită toți actorii interesați să completeze “Chestionarul cu privire la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027”, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (www.madr.ro – secțiunea Dezvoltare Rurală) și a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (www.afir.info) și să îl transmită până în data de 31 august 2019 la adresa de e-mail [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.