Maine se deschide linia de finantare pentru sprijinirea fermelor de semi-subzistenta!

Obiectivele programului
Obiectivul general al acestei masuri este cresterea competitivitatii exploatatiilor agricole in curs de restructurare pentru facilitarea rezolvarii problemelor legate de tranzitie, avand in vedere faptul ca sectorul agricol si economia rurala sunt expuse presiunii concurentiale a pietei unice.

Obiectivele specifice ale masurii se refera la:
– Cresterea volumului productiei destinate comercializarii pentru ca fermele de semi-subzistenta sa devina viabile economic;
– Diversificarea productiei in functie de cerintele pietei si introducerea de noi produse.
Solicitanti eligibili
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Masura 141 sunt persoanele fizice in varsta de pana la 62 de ani (neimpliniti la data depunerii Cererii de finantare), care desfasoara activitati economice, in principal activitati agricole si a caror exploatatie agricola:
– are o dimensiune economica cuprinsa intre 2 si 8 UDE1;
– este situata pe teritoriul arii;
– este inregistrata in Registrul fermelor/Registrul agricol;
– comercializeaza o parte din productia agricola obtinuta.

Persoanele fizice pot desfasura activitati economice si se pot inregistra si autoriza in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/2008:
– individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
– ca intreprizatori titulari ai unei intreprinderi individuale;
– ca membri ai unei intreprinderi familiale.
Conditii de finantare
Contributia publica aferenta Masurii 141 este de 476.077.390 Euro, din care:
– 20%, contributia Guvernului Romaniei;
– 80%, contributia Uniunii Europene.

Prin Masura 141 se acorda sprijin public nerambursabil de 1.500 de Euro/an/ferma de semi-subzistenta. Sprijinul se acorda pentru o perioada de cinci ani.
Termene limita
Proiectele se depun in perioada 15 aprilie – 14 mai 2010.
Finantator: Uniunea Europeana
Sursa: Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top