Măsurile propuse de Ministerul Fondurilor Europene privind negocierea cu Comisia Europeană și procedura evaluării de mediu, aprobate în ședința de Guvern

ludovic-orban.jpg

Premierul României, dl. Ludovic Orban, a aprobat în ședința de Guvern trei memorandumuri elaborate de Ministerul Fondurilor Europene. Este vorba de Măsuri privind negocierea informală cu Comisia Europeană a documentelor programatice aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, Măsurile necesare aferente procedurii evaluării de mediu pentru Programele Operaționale 2021-2027 și Raportarea către Comisia Europeană a stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome, pentru perioada 2018-2019.

Măsuri privind negocierea informală cu Comisia Europeană a documentelor programatice aferente Politicii de Coeziune 2021-2027

Pe 31 iulie 2020, Ministerul Fondurilor Europene a publicat în consultare pe site-ul instituției propunerile de documente de programare specific perioadei 2021-2027, respectiv Acordul de Parteneriat și programele operaționale.

În perioada 18-27 august MFE a organizat o serie de consultări publice cu privire la viitoarele Programe Operaționale, dar și Acordul de Parteneriat. La aceste consultări au participat 945 de reprezentanți ai instituțiilor publice, ai societății civile, mediului academic și economic. Ca urmare a acestora, MFE venit cu următoarele propuneri:

  • Aprobarea transferului de 20% din alocarea inițială FSE + către FEDR.
  • Aprobarea transmiterii documentelor de programare către Comisia Europeană în forma rezultată în urma dezbaterilor publice, astfel cum a fost redată in prezentul memorandum.
  • Continuarea negocierilor informale cu Comisia Europeană plecând de la prioritățile identificate și propunerile financiare estimative expuse în prezentul document.
  • Derularea în continuare a procesului de consultare cu partenerii relevanți incluși în Grupurile de Lucru ale PO și CCMAP.
  • Organizarea unor întâlniri tematice cu actorii relevanți în vederea discutării abordării vizate prin program, a furnizării de clarificări și a operării de îmbunătățiri ale documentului programatic.
  • Dispunerea măsurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare care să permită asigurarea nivelului de co-finanțare națională minim și diferențiat, după caz.

Propunerile de alocare a fondurilor europene pentru viitoarele programe operaționale sunt:

  • 8 Programe Operaționale Regionale – aprox. 9 mld euro (FEDR, aprox. 52% din alocarea totală FEDR) cu o distribuție la nivel regional conform formulei de alocare aferente POR 2014-2020;
  • Program Operațional Sănătate – aprox. 2,8 mld euro (multifond FEDR – 1.982 mld euro și FSE+ 900 mil euro);
  • Program Operațional Incluziune și Demnitate Socială – aprox. 2,9 mld euro (multifond FEDR – 574 mil euro și FSE+ 2.369 mld euro);
  • Program Operațional Educație și Ocupare – aprox. 3,297 mld euro FSE+;
  • Program Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare– aprox. 1,615 mld euro FEDR;
  • Program Operațional Dezvoltare Durabilă – aprox. 3,9 mld euro (multifond FEDR – 3.085 mld euro și FC – 837 mil euro);
  • Program Operațional Transport – aprox. 4,898 mld euro (multifond FEDR – 2.328 mld euro și FC – 2.570 mld euro);
  • Program Operațional pentru Tranziție Justă – aprox. 1,766 mld euro;
  • Program Operațional Asistență Tehnică – aprox 0,682 mld euro (multifond FEDR 280,462 mil Euro și FSE+ 140,820 mil euro)

Măsurile necesare aferente procedurii evaluării de mediu pentru Programele Operaționale 2021-2027

Acest memorandum se referă la constituirea unor grupuri de lucru toate Programele Operaționale ce sunt supuse evaluării de mediu și au fost propuse următoarele:

  • Transmiterea către MFE sau ADR-uri, după caz, a desemnării reprezentanților Ministerului Muncii şi Protecției Sociale, Ministerului Educației şi Cercetării, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, şi Administraţiei Naţionale Apele Române în Grupurile de Lucru;
  • Convocarea primelor reuniuni ale Grupurilor de Lucru;
  • Implicarea membrilor GL pe tot parcursul derulării etapelor privind evaluarea de mediu;
  • Clarificarea rolului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în calitate de titular de program pentru Programul Operațional Transport.

Raportarea către Comisia Europeană a stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome, pentru perioada 2018-2019

Strategia Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome (SNIR 2015-2020) a fost elaborată în 2015 și aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 18/2015, cu modificările ulterioare, a reprezentat una din condiționalitățile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene pentru perioada 2015-2020.

Din 2018, instrumentul de raportare on-line a devenit obligatoriu pentru toate statele membre UE, cu o perioadă de adaptare, astfel încât raportarea pentru perioada 2018-2019 să fie făcută până la sfârșitul lunii septembrie 2020.

Întrucât, în următorul exercițiu bugetar european, Strategia 2021-2027 devine condiție favorizantă tematică, raportarea pentru perioada 2018-2019 a stadiului de implementare a Strategiei are o importanță deosebită, pregătind raportările ce vor însoți obligatoriu toate solicitările de plată a cheltuielilor către Comisia Europeană aferente priorităților de investiții incidente condiției favorizante „Existența unei strategii naționale de integrare a romilor”.

Instituțiile care fac parte din Comitetul Interministerial de Evaluare şi Monitorizare a Strategiei, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 18/2015, cu modificările ulterioare, și care au obligația raportării pe platforma Direcția

Propunerile regăsite în acest memorandum și acceptate de premierul României sunt:

– Încărcarea, în platforma de raportare on-line a Direcției Generale Justiție și Consumatori, a stadiului de realizare a măsurilor incidente fiecărui domeniu și asumarea completitudinii și acurateței informațiilor prezentate

Responsabili: Ministerele responsabile de implementarea Strategiei și instituțiile centrale membre ale Comitetului Interministerial pentru monitorizarea și evaluarea implementării Strategiei de incluziune a romilor

– Transmiterea raportării către Comisia Europeană – Direcția Generală Justiție și Consumatori

Responsabil: Punctul Național de Contact pentru Romi

– Elaborarea raportului sinteză în vederea asigurării transparenței în procesul de implementare a Strategiei

Responsabil: Punctul Național de Contact pentru Romi

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top