MEDIA 2007: Sprijin pentru digitizarea cinematografelor europene

cinema1.jpg

Fonduri europene pentru digitizarea cinematografelor europene

Status: INACTIV
Depunere pana la: 31.01.2013
Suma minima: 20.000 euro
Buget alocat: 4.000.000 euro

Obiectivele globale ale programului sunt:
(a) sa conserve si sa puna in valoare diversitatea culturala si lingvistica europeana, precum si patrimoniul cinematografic si audiovizual, sa garanteze accesul publicului la acesta si sa promoveze dialogul intercultural;
(b) sa intensifice circulatia si audienta operelor audiovizuale europene in interiorul si in exteriorul Uniunii Europene, inclusiv printr-o mai mare cooperare intre operatori;
(c) sa consolideze competitivitatea sectorului audiovizual european in cadrul unei piete europene deschise si concurentiale care sa favorizeze ocuparea fortei de munca, inclusiv prin promovarea legaturilor intre profesionistii din sectorul audiovizual.

Scopul schemei privind „digitizarea cinematografelor” este de a incuraja cinematografele sa ruleze un procentaj semnificativ de opere europene non-nationale, pentru a exploata posibilitatile oferite de tehnologia digitala.

Prezenta cerere de propuneri are ca scop facilitarea tranzitiei la tehnologia digitala pentru cinematografele care ruleaza filme europene, prin sprijinirea costurilor indirecte in legatura cu achizitionarea unui proiector digital.

Candidati eligibili

Prezenta cerere de propuneri se adreseaza operatorilor europeni independenti de cinematografe a caror activitate principala este proiectia de filme.

Candidatii trebuie sa fie stabiliti in una dintre urmatoarele tari:

  • cele 27 de tari ale Uniunii Europene;
  • tarile SEE, Elvetia si Croatia;
  • Bosnia si Hertegovina (cu conditia finalizarii procesului de negociere si a formalizarii participarii acestei tari la programul MEDIA).

Organizatiile candidate trebuie:

  • sa fie cinematografe care ruleaza premiere (care programeaza filme europene in premiera, in decurs de maximum 12 luni de la data premierei nationale);
  • sa fie deschise pentru public de cel putin 3 ani;
  • sa dispuna de un sistem de eliberare de bilete si de declaratie de intrare;
  • sa aiba cel putin un ecran si 70 de locuri;
  • sa fi prezentat 520 de proiectii pe an in cazul cinematografelor permanente (cinematografe care functioneaza cel putin 6 luni pe an), 300 de proiectii pentru cinematografele cu un singur ecran (30 de proiectii pe luna) si cel putin 30 de proiectii pentru cinematografele de vara/in aer liber (cinematografe care functioneaza mai putin de sase luni pe an);
  • sa fi vandut in anul anterior cel putin 20 000 de bilete de intrare pentru care s-a platit pretul normal.

Candidatii care au primit sau vor primi un proiector de la un integrator tert ca urmare a semnarii unui acord privind taxa pe copia virtuala (virtual print fee, VPF) nu vor fi eligibili pentru sprijin.

Pentru a fi considerate eligibile, cinematografele trebuie sa fi proiectat in 2011 cel putin 50 % filme europene, dintre care cel putin 30 % sa fie filme europene non-nationale.

Un film este considerat european daca se incadreaza in definitia acestor filme prevazuta de programul MEDIA in cadrul schemei de sprijin automat si schemei de sprijin selectiv pentru cinema.

Orice opera recenta de fictiune (inclusiv filmele de animatie) sau documentar, cu durata minima de 60 de minute, care indeplineste urmatoarele conditii:

  • opera a fost produsa in cea mai mare parte de unul sau mai multi producatori stabiliti in tari participante la programul MEDIA. Pentru a fi considerate producatori efectivi ai unui film, casele de productie trebuie sa fie mentionate ca atare in genericul filmului. Alte elemente, precum controlul creatiei, titlul de proprietate asupra drepturilor de exploatare si participarea la profit pot fi, de asemenea, luate in considerare pentru stabilirea producatorului real;

si

  • opera trebuie sa fie produsa cu participarea semnificativa a unor profesionisti care sunt resortisanti/rezidenti ai tarilor participante la programul MEDIA.

Actiuni eligibile

Sprijin pentru costurile indirecte legate de cumpararea proiectoarelor digitale care indeplinesc cerintele privind securitatea continutului in vederea respectarii Initiativei privind cinematografele digitale (Digital Cinema Initiative – DCI) care urmeaza a fi instalate intr-un cinematograf care indeplineste toate criteriile de eligibilitate.

Sprijinul poate fi solicitat pentru un singur proiector pentru fiecare ecran pentru maximum 3 ecrane in cadrul unui cinematograf.

Proiectorul trebuie sa fie achizitionat intre data depunerii cererii si 31 decembrie 2014.

Bugetul anual alocat pentru cofinantarea proiectelor este estimat la 4.000.000 EUR.

Contributia financiara atribuita este o subventie si ia forma unei sume forfetare, de maximum 20.000 EUR per ecran.

Aceasta subventie acopera toate costurile legate de trecerea cinematografelor europene la tehnologia digitala, excluzand costurile proiectorului digital si ale serverului.

Propunerile trebuie sa fie trimise (conform datei postei) pana la 31 ianuarie 2013.

Finantator: Uniunea Europeana
Sursa: Europa.eu

DOCUMENTATIE

Puteti descarca urmatoarele documente utile:

Ghidul programului

Formular de aplicare

[caseta-final-fise]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top