
Una dintre masurile care urmeaza sa fie puse in aplicare este promovarea distributiei transnationale a filmelor europene.
Obiectivul sistemului „selectiv” este de a incuraja si sprijini o distributie transnationala mai larga a filmelor europene recente non-nationale, incurajand mai ales distribuitorii cinematografici sa faca investitii in promovarea si distribuirea corespunzatoare a filmelor europene non-nationale.
Sistemul urmareste, de asemenea, sa incurajeze stabilirea de contacte intre sectorul de productie si cel de distributie, in vederea cresterii competitivitatii filmelor europene non-nationale.
Prezentul anunt se adreseaza societatilor europene ale caror activitati contribuie la realizarea obiectivelor mentionate anterior.
Solicitantii trebuie sa fie inregistrati in una dintre urmatoarele tari:
– cele 27 de tari ale Uniunii Europene;
– tarile SEE;
– Elvetia si Croatia.
Urmatoarea actiune este eligibila in baza prezentei cereri de propuneri:
Distributia cinematografica a filmelor de lung metraj non-nationale. Filmul trebuie sa fie produs, in majoritate, de un producator / producatori cu sediul in tarile participante la programul MEDIA si sa fie realizat, in mare parte, de profesionisti din tarile respective.
Filmul trebuie sa fie un film artistic, un film de animatie sau un documentar recent, sa aiba o durata mai mare de 60 de minute si sa provina dintr-o tara diferita de tara de distributie. Nu sunt eligibile filmele care au un buget de productie mai mare de 15 milioane EUR.
Termenele-limita de depunere a propunerilor sunt 30 noiembrie 2012, 1 aprilie 2013 si 1 iulie 2013.
[caseta-final-fise]