Ministerul Economiei: Măsura 3 este blocată momentan

Bani-pixabay.jpg

Măsura 3 – granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru firme este „blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante”, a precizat, miercuri, Ministerul Economiei, într-un comunicat.

„Ministerul continuă și anul acesta măsurile de ajutor din Programul de granturi pentru IMM. Pe lângă Măsura 1, care vizează microgranturile (ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi), și Măsura 2, granturi pentru capital de lucru, va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante” – spune Ministerul Economiei.

Parlamentul a adoptat Legea Bugetului pe anul 2021. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.

Ministerul va administra anul acesta mai multe programe de ajutor. Pentru programul Start-Up Nation s-au alocat 641 de milioane de lei, banii fiind destinați plăților către firmele beneficiare din edițai a doua – 2018-2019, care au depus deconturi și nu și-au primit granturile de la stat… Detalii aici.

*Vă invităm să publicați pe portalul Finantare.ro anunturile și comunicatele de presă din cadrul proiectelor pe care le implementați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top