Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va lansa un program nou de finanţare

panouri_solare_case.jpg

Programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociaţiilor de profil şi instituţiilor internaţionale şi va avea 5 obiective majore:

1. Să protejeze mediul, direct și indirect. Clădirile sunt responsabile pentru 40% din energia consumată în Uniunea Europeană și 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. În România cifrele, conform asociațiilor de profil, sunt mai mari: 50%, respectiv 40%. Mai mult decât transportul, mai mult decât industria. De ce să continuăm să aruncăm în atmosferă aceste emisii, făcând rău planetei şi României?
Nu în ultimul rând, acest program are în vedere să protejeze pădurile. Foarte mulți oameni taie copaci pentru a-și încălzi casele. O casă care pierde mai puțină căldură înseamnă MAI MULŢI copaci salvaţi de la tăiere.

2. Să crească, indirect, veniturile proprietarilor de case prin faptul că vor plăti facturi mai mici pentru încălzirea și răcirea locuințelor. Să nu uităm că 1 român din 5 nu îşi poate încălzi adecvat locuinţa sau are dificultăţi în a-şi plăti facturile, aflându-se în situaţie de sărăcie energetică.
Spre exemplu, proprietarul unei case tipice termoizolate poate plăti cu 1.500 – 2.000 de lei MAI PUȚIN pe an. Suma poate creşte, în funcţie de imobil şi de soluţiile folosite. Bani care rămân în buzunarele oamenilor, nu mai sunt pur și simplu “aruncaţi pe fereastră”. Şi acestea sunt doar beneficiile uşor măsurabile.

3. Să aibă grijă și de cei care locuiesc la case. Daca pentru reabilitarea termică a blocurilor sunt disponibile diverse programe de finanțare, europene sau de stat, pentru casele individuale nu există niciunul. Este nevoie de echitate, având în vedere că există aproape 5 MILIOANE de case.

4. Să stimuleze economia. Sunt liberal, deci cred că mediul poate fi protejat în același timp cu asigurarea creșterii economice. Banii investiți în eficiență economică produc rezultate – rămân sume mai mari în buzunarele oamenilor și sunt ajutate și industriile conexe, în primul rând industria construcțiilor. De asemenea, ajută și la crearea de noi locuri de muncă. Citeam declarația lui Adrian Joyce, șeful campaniei Renovate Europe, care spunea că eficiența energetică are potențialul de a deveni “cel mai mare creator de locuri de muncă la nivel european”.

5. Să sprijine eforturile României de a-şi respecta angajamentele (inclusiv legale) luate la nivel European în materie de eficienţă energetică şi schimbări climatice.
Recent, statele Uniunii Europene au adoptat Pactul Ecologic European prin care îşi asumă lupta împotriva încălzirii globale, iar unul dintre instrumentele majore este renovarea energetică a clădirilor.

De menționat că România are termen până la 10 martie 2020 pentru a transpune Directiva revizuită privind Performanţa Energetică a Clădirilor prin care ne obligăm să creştem nivelul de performanţă energetică a imobilelor. Ar trebui să reabilităm energetic aproximativ 3% din clădiri anual, iar noi suntem, conform estimărilor, sub 0.5%.

O locuinţă renovată energetic înseamnă şi o locuinţă mai sănătoasă. Gândiţi-vă că un copil care locuieşte într-o casă bine încălzită şi bine ventilată îşi reduce riscul de îmbolnăvire şi va putea să înveţe mai bine! Un adult care nu îngheață de frig sau nu se sufocă de cald e mai performant la muncă și va avea mai puține zile de concediu medical. Şi lista exemplelor poate continua. 1 euro investit în eficienţă energetică produce alţi 4 direct şi din beneficii conexe.

Sursa acestei stiri aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.