Ministrul Ion Ștefan a semnat ordinul pentru construirea unei baze de tratament la Vizantea-Livezi (jud. Vrancea)

ion-stefan.jpg

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat în data de 9 august 2020, în comuna Vizantea-Livezi (jud. Vrancea), ordinul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Construire bază de tratament” în satul Vizantea-Mănăstirească din comuna Vizantea-Livezi.

Proiectul, în valoare de 37.516.152,49 lei, va fi realizat prin subprogramul ”Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor” din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

Conform proiectului, baza de tratament de la Vizantea-Livezi va beneficia de: o clădire cu săli destinate tratamentului balneo, săli de electroterapie, fizioterapie, băi la cadă, piscină interioară, cu un cupaj de ape minerale, atât pentru agrement, cât și pentru kinetoterapie, restaurant, spații de cazare, piscină exterioară de agrement și tratament, vestiare, toalete etc.

Baza de tratament va avea o capacitate de cazare de circa 400 de locuri pentru tratament și aproximativ 60 de locuri de cazare.

Durata de realizare a investiției este de 26 de luni, dintre care 24 de luni sunt pentru execuție și 2 luni – pentru proiectare.

Proiectul a fost realizat în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Vrancea și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, pentru a fi autorizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, astfel încât pacienții să poată beneficia de proceduri și în baza unor bilete de tratament.

”MLPDA, prin CNI, susține investițiile pentru revitalizarea turismului balneo. Localitatea Vizantea-Livezi are acest proiect de reconstrucție a vechii stațiuni, de mulți ani. Cred că vrâncenii, ca, de altfel, toți românii, au nevoie de aceste stațiuni, pentru tratament și relaxare, așa cum și localitățile care beneficiază de aceste bogății naturale, în ape cu proprietăți curative, să le poată exploata pentru o creștere economică și un trai mai bun pentru localnici. În calitate de ministru al lucrărilor publice, voi susține necondiționat toate proiectele de dezvoltare a Vrancei, fie că vorbim de proiecte ale administrației publice, ori ale IMM-urilor”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

În proiect sunt incluse sume și pentru aducerea izvoarelor la locația bazei de tratament, pentru că izvoarele sunt deja amenajate de către administrația publică locală.

”Primăria, în ultimii șase ani, a derulat investiții în reforarea izvoarelor și captarea lor. La momentul de față, primăria este proprietară a terenurilor, dar și a izvoarelor. De asemenea, deține licență de exploatare a apelor de la Agenția Națională de Resurse Minerale, pentru ca apele terapeutice din comuna Vizantea-Livezi să poată fi folosite pentru sănătatea oamenilor, așa cum se întâmpla în urmă cu sute de ani”, a subliniat primarul comunei Vizantea-Livezile, Dragoș Ciobotaru.

Sursa: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.