Ministrul Mediului: Programul “Rabla” va avea, de la anul, si o componenta destinata achizitiei de biciclete electrice

imageResize-4.jpg

Ministerul Mediului pregateste o serie de programe destinate reducerii poluarii, printre care se afla achizitia de masini electrice, iar din anul urmator a bicicletelor electrice, a declarat, luni, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, intr-o conferinta de specialitate.

“Masurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administratia Nationala de Meteorologie, Garda Nationala de Mediu, duc exact in directia diminuarii emisiilor cu efect de sera. Avem programul Rabla, iar in acelasi timp am implementat finantare pentru achizitionarea de masini electrice si, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice. Sunt masuri pertinente pe care le tinem sub supraveghere. Ne gandim foarte bine sa implementam tot ce inseamna circulatia in zone critice in marile aglomerari, astfel incat deplasarea catre locul de munca sa se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent ca vorbim de masini personale sau de cele de transport public in comun. Am implementat, de asemenea, inclusiv finantare pentru RO-LA, un program guvernamental multianual pentru transportul a tuturor vehiculelor de gabarit mare pe calea ferata, astfel incat poluarea sa nu mai fie la nivelul de astazi, iar circulatia rutiera pe sosele sa nu mai fie ingreunata. Vrem ca fiecare cetatean din aceasta tara sa stie ce sunt schimbarile climatice si care sunt masurile care se iau pentru diminuarea acestora”, a mentionat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, in perioada urmatoare, ministerul de resort, alaturi de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), va depune un proiect pe Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), pe exercitiul financiar 2014—2020, astfel incat reteaua de radar meteo sa poata sa fie performanta, iar previziunile sa fie realizate in timp util.

De asemenea, Gratiela Gavrilescu a vorbit despre modul in care Romania contribuie la dezvoltarea si implementarea de solutii menite sa diminueze efectele schimbarilor climatice.

“Acum cativa ani si eu, si dvs., cand auzeam notiunea de schimbari climatice, ne intrebam ce inseamna. inseamna foarte mult. inseamna ca am avut in Romania anul acesta temperaturi extreme care ne-au ingrozit, am avut parte de fenomene meteo extreme cu pagube insemnate. Fiecare dintre noi, prin poluarea pe care o producem, reusim sa o luam in niste directii nu tocmai fericite. Mai presus de toate, siguranta cetateanului trebuie sa fie la adapost. Dupa cum stiti, Guvernul Romaniei a aprobat prin Ordonanta de Urgenta implementarea aplicatiei ‘RO Alert’, pentru ca fiecare cetatean sa stie ce masuri trebuie sa ia pentru a se pune la adapost. Acum 25 de ani s-a vorbit pentru prima data la Rio de Janeiro s-a pus in dezbatere modul in care trebuie sa incepem sa luam masuri pentru combaterea schimbarilor climatice. De asemenea, sunt 20 de la ani de la Protocolul de la Tokyo, prin care toate tarile au fost puse in tema cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Un rol extrem de important pe care l-a avut si Romania a avut loc la Conferinta de la Paris. Romania, ca stat, este direct interesata ca populatia sa traiasca intr-un mediu sanatos”, a mentionat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului si Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) organizeaza, in perioada 16-17 octombrie, conferinta internationala “Fenomene meteo extreme si sisteme de avertizare timpurie in contextul managementului riscului dezastrelor naturale”.

Evenimentul se desfasoara in contextul proiectului “Saptamana adaptarii la schimbarile climatice”, initiativa finantata din Fondul pentru Relatii Bilaterale in cadrul programului RO 07, prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, Ministerul Mediului avand rol de Operator de Program.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.