In cadrul intalnirii de miercuri, 6 septembrie, de la Bruxelles, privind stadiul implementarii proiectelor finantate cu fondurile politicii de coeziune in domeniul sanatatii, intre cei doi inalti oficiali s-au pus bazele unui calendar de implementare a proiectelor celor 3 spitale regionale din Iasi, Cluj si Craiova, cofinantate prin Programul Operational Regional. Acestea urmeaza a fi realizate cu expertiza Bancii Europene de Investitii si a Bancii Mondiale, avandu-se in vedere finalizarea studiului de fezabilitate pana in martie 2018 si depunerea proiectelor pana in luna aprilie a aceluiasi an.
Acordul vine ca urmare a validarii desemnarii sistemelor de management si control ale Programului Operational Regional de catre autoritatea nationala de audit, cat si a indeplinirii conditionalitatii privind sanatatea de catre Romania.
„Aceste progrese sunt imbucuratoare, fiind conditii esentiale pentru inceperea implementarii proiectelor in domeniul sanatatii. Sustinem autoritatile nationale in pregatirea urmatorilor pasi pentru proiectele deja prevazute. Am discutat si oportunitatea dezvoltarii unor proiecte in domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeola, care din pacate a facut atatea victime in ultimele luni”, a declarat inaltul oficial european.
Totodata, in cadrul intalnirii, comisarul european Corina Cretu a indicat sustinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi imbunatatirii conditiilor din spitalele din Romania. Aceasta vizeaza investitii in centre comunitare integrate, unitati ambulatorii, unitati de primiri urgente si telemedicina. Astfel, se are in vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sanatatii prin 280 de investitii in ingrijirea comunitara si ambulatorie, precum si in modernizarea a 35 de unitati de urgenta din spitale.
„Asa cum i-am transmis domnului ministru Bodog, imi doresc accelerarea procesului de pregatire a investitiilor in centrele socio-medicale, in conformitate cu angajamentul asumat in Strategia nationala de sanatate”, a adaugat comisarul pentru politica regionala.
Sursa: Europa.eu