Mitul integrarii romilor

Mitul integrarii romilor – maneua unei lebede vieneze cam jumulite

Esecul asa -zisei integrari a romilor – integrati, de fapt, prea bine in arhetipurile lor ancestrale din care n-au nici un chef sa iasa – este inca unul dintre simptomele post- post – moderniste ale ideologiei formelor fara fond, cu care statul roman a contaminat insidios si mentalitatea occidentala. Din istorie, ne urmareste nestingherit umbra lui Budai Deleanu. Sa fim oare ca natie vesnic parte a unei mari Tiganiade prin Europa? De fapt, in esenta, esecul acestei pretinse integrari provine dintr-o co-interesare fantastica leadership-ului romanesc de a controla una dintre cele mai prospere zone de economie neagra si de faradelege, dezastru fragil al carui tap ispasitor este comunitatea romilor – minge de ping-pong politic in relatia cu oficialii de la Bruxelles pe care statul roman nu ezita sa-i tracaseze si sa -i sfideze aproape la orice pas.

Sfanta mare nerusinare a carmacilor de pe Dambovita

Corifeii politicii si fortelor de coercitie ale scenei dambovitene au stiut sigur ca amenintarea invaziei romilor semi-nomazi va putea fi folosita drept o sabie a lui Damocles deasupra capetelor democratiilor vestice, timorate si vulnerabile in fata unor provocari de asemenea proportii. In ultimul deceniu, mai ales, acestia s-au servit exemplar de aceasta arma – probabil chiar atunci cand “au negociat” aderarea Romaniei. Sigur atunci cand, inconstient, – prin tot felul de exceptari de taxe, ajutoare sociale sau alte forme de iresponsabilitate ale politiei si justitiei romanesti – au incurajat rata demografica a romilor a fost vorba si de o mare incompetenta de a gestiona aceasta bomba cu ceas. Numai pentru cine nu are ochi de vazut, complicitatile intre lideri de vaza romani si diversele bulibase inscaunate zonal nu sunt evidente. Lungul sir a inceput cu nasirea de catre insusi fostul ministru de interne, Doru Viorel URSU, a insisi mirilor puradei ai clanului Cioaba. Dupa acest moment, lungul sir de asa-zise ingaduinte si complicitati nu a incetat sa produca – prin cautionarea unei duble masuri juridice pentru romi – rezultate consistente financiar pentru cei care se aflau la comanda Statului.

Altfel spus, Romania abia a asteptat momentul cand sa transfere raspunderea gestionarii imensei probleme sociale ce ii are drept protagonsti pe romi si romici catre celelalte state europene mai caritabile si mai permisive. Din imensa evaziune fiscala si criminalitate a grupurilor de romi semi-nomazi, generata de neaplicarea reala a legilor europene si romanesti, au avut de castigat mult mai mult responsabilii legalitatii romanesti decat membrii satrelor respective. Majoritatea acestora au ramas la un stadiu de inapoiere si de saracie a la Raj Kapoor, glazurata cu castele de carton, greu acceptabil pentru cineva cu adevarat cu capul pe umerii si care se pretinde “mai civilizat” decat romii. Pentru a da si o cat de vaga impresie de cooperare cu Uniunea Europeana, diplomatia de la Bucuresti a simulat si o anume implicare in combaterea retelelor de criminalitate dominate de capetenii rome. Apoi, establishment-ul bucurestean a dat apa la moara si ong-urilor pro-rome, asa cum arata excelent in “Romania libera” analistul britanic Tom GALLAGHER, de pe urma carora au profitat copios tot politicienii romani si clicile lor naravase. Smecherismul apt sa toace impecabil fondurile puse in joc s-a bazat pur si simplu pe o anume naivitate a Comisiei Europene si a unor filantropi prost sfatuiti precum Goerge SOROS.

In realitate, multi oficiali UE, pusi in fata imensului val de infractiuni si abuzuri comise de ambele parti ( adica atat de manipulatorii grupurilor traficate/traficante deplasate spre Vest, cat si profitorii mascati ai elitei dambovitene) s-au considerat depasiti de aceasta problema, in fond, social -economica si demografica. Atunci, au preferat sa mimeze suav toleranta si sa acopere mentalitatea preponderent anti – sociala a liderilor de opinie romi. Nu de putine ori, reprezentantii inteligentsiei rome au facut incredibile cariere adminstrative banoase, de pe urma acestei derive morale, fie la Consiliul Europei, la OSCE sau la Comisia Europeana. Pe de alta parte, prin coruperea intermediata de arhtiecti sefi ai marilor orase din Romanie ( dar nu numai!), gitanizarea urbanistica a cunoscut proportii fara margini, chiar in orase ca Timisoara, care nu parea predispusa sa cedeze la instaurarea faradelegii la nivel inalt.

Cum putem stopa manelizarea definitiva a statului roman

Acum, norii s-au cam razbunat si-au inceput de ieri sa se auda avertismente mult mai febrile din partea unor lideri occidentali, nu doar din guvernul francez, care au realizat ca problema romilor este potential mai periculoasa decat divizarea Georgiei sau delirul megaloman al lui Lukasenko. Chiar daca, la prima impresie, nu am putea fi de acord cu abordarea fragmentarista si partinitoare legata de suspendarea Fondurilor Structurale catre Romania, pana la urma vom intelege ca numai prin masuri draconice festinul liderilor de la Bucuresti ar putea fi cumva stavilit.

In aceasta etapa, este mai necesara decat oricand punerea in discutie a atitudinii autoritatilor romane, dar si a comunitatii bancare active in Romania in cadrul urmatorului Summit european si adoptarea de urgenta a unor masuri drastice care sa influenteze o clara schimbare a stilui de leadership guvernamental la Bucuresti. Dulcea ipocrizie in legatura cu situatia romilor trebuie sa inceteze cat mai curand, atata vreme cat sa nu genereze tensiuni sociale greu de controlat. Aplicarea dublei masuri in legatura cu comportamentul dominant al bulibaselor rome nu cred ca va mai putea continua mult timp. Altfel despre ce fel de democratie putem vorbi cand dreptatea se face tot mai des cu iataganele prin supermaket – uri, ca in fieful de carnaval al primarului infratit cu Rio de Janeiro ?

In acest sens, s-ar impune urgent o noua strategie de urmat de catre presa ne-cancaniera care a mai ramas in Romania. Continua cocolosire a problemelor sau “diaconizarea” Romaniei prin impostura crasa si delir verbal nu vor inceta sa faca ravagii din ce in ce mai mari, si in detrimentul restului UE. Acum merita de pus piciorul in prag si conferit temporar puteri sporite fortelor de politie UE pentru ca proliferarea parazitismului si mafiotizarii societatilor respective sa nu ia proportii si mai mari. Parisul se confrunta deja de mult timp cu o astfel de problema Cosa Nostra sui generis, alimentata de indulgenta autoritatilor de pana la regimul actual de la Elysee. Iar Romania este greu credibil ca va putea gestiona singura – dar ca parte a Uniunii Europene – reinsertia triburilor masive de romi, expulzati spre tara de origine. Ea de abia mai reuseste sa hraneasca putinii cetateni activi care au mai ramas, in special in mediul rural.

Este imperios necesar ca santajul psihologic practicat sagalnic de regimul politic de la Bucuresti . Liderii ministerelor de resort ar merita chemati rapid la ordine sau demisi, daca nu fac fata acestei situatii fara precedent. Este intristator ca gestionarea diplomatica a politicilor MAE este atat de precar si de sub-mediocru facuta chiar de fostul amabasador roman la Paris si la Vatican !

Pe de alta parte, toate programele de sprijin financiar al grupurilor rome ar trebui regandite din mers, iar fondurile s-ar cuveni sa fie neaparat gestionate sub dubla si ferma coordonare roma – UE. Odata cu noul scandal de sezon al impozitarii manelistilor, ar fi de potivit sa ne concentram mai degraba pe o lupta anti – manelizare sociala, prin reguli mult mai clar impuse si respectate si prin blocarea anti-modelelor de conduita publica care ne napadesc la orice pas. Altfel, duhul lebedelor sacrificate ritualic pe malurile lacurilor vieneze se va razbuna etern si fascinant tocmai asupra Occidentului atipit de concupiscente standarde si mize, de azi si de maine. Fara prezent rational, nu exista decat stimuli pentru consumul neingradit de Furadan la purtator, oooooh, viata mea – cum ar zice, sfatos, tot o manea.