MLPDA a virat peste 501 milioane lei pentru lucrări realizate prin PNDL

bani.jpg

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a virat, în date de 10 septembrie, 501.177.350,21 milioane de lei, pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la 805 obiective de investiții.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

Sursa: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top