Modernizarea Centrului Cultural și îmbunătățirea spațiilor publice urbane, cu fonduri REGIO

Fonduri-Depositphotos.jpg

Prin proiectul ”Extindere, reabilitare, dotare Centru Cultural și îmbunătățirea spațiilor publice urbane” se atrag fonduri europene nerambursabile în orașul recunoscut pentru calitatea curelor saline. Astfel se finanțează modernizarea zonei centrale a orașului, a unor obiective ce se regăsesc menționate în cadrul Strategiei Locale de Dezvoltare Durabilă, în cadrul căreia s-au stabilit investiții în infrastructura cultural-recreativă și îmbunătățirea spațiilor publice urbane. Este vorba de o nouă inițiativă locală finanțată în cadrul Programului REGIO, pentru care a fost semnat azi, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, contractul de finanțare, în valoare totală de aproape 9,5 milioane lei. Primarul orașului sibian, George-Claudiu Predescu și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat acest contract prin care se vor utiliza peste 1,77 milioane euro pentru schimbarea în bine a aspectului zonei centrale a orașului.

Investițiile vor fi susținute prin Prioritatea de Investiții 13.1 ce vizează îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România, în cadrul Axei Prioritare 13 a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Se răspunde astfel obiectivului privind oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale. Lucrările se vor finaliza peste trei ani, în mai 2022.

Cererea de finanțare pentru proiectul ”Extindere, reabilitare, dotare Centru Cultural și îmbunătățirea spațiilor publice urbane” are ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Ocna Sibiului, precum și a celor din localitățile apropiate, prin abordarea integrată a nevoilor identificate la nivel local. Astfel, prin intermediul proiectului se urmărește îmbunătățirea calității vieții populației, prin creșterea accesibilității la serviciile culturale pentru grupurile vulnerabile care locuiesc sau vizitează localitatea si prin creșterea atractivității fata de turiștii romani si străini. Prin extinderea, reabilitarea și dotarea Centrului cultural și prin îmbunătățirea spațiilor stradale publice, Ocna Sibiului își propune să devină un motor al dezvoltării locale și zonale și va constitui un exemplu de bune practici pentru stațiunile turistice. Pe de altă parte, beneficiarul urmărește realizarea complementarității și integralității proiectului prin reabilitarea infrastructurii rutiere din zona Centrului cultural, asigurând accesul localnicilor, turiștilor și artiștilor participanți la evenimentele culturale. De asemenea, străzile prevăzute a fi reabilitate fac legătura între două părți ale orașului, modernizarea lor asigurând fluiditatea transportului tuturor categoriilor de cetățeni.

Pentru componenta referitoare la modernizarea și reabilitarea Centrului cultural existent se va reamenaja integral sala de spectacole, urmând să fie peste 270 locuri la parter și la surpanta; va fi redefinit foaierul de primire, cu posibilitate de organizare evenimente de anverguri diferite; urmând a fi realizate și o sală de activități pentru copii și tineret, birouri, dar și un lift de persoane (inclusiv pentru persoane cu dizabilități). În clădirea existentă se vor amenaja spații expoziționale la parter, precum și o mediatecă și o sală de lectură la etaj. A doua componentă a proiectului se adresează unor sectoare de drum amplasate în intravilanul Orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu, fiind vorba de patru străzi: strada Băilor, strada Avram Iancu, strada De Mijloc și strada Piața Traian, în suprafață totală de 11.170 mp. Bugetul întregului proiect este de 9,448,555.76 lei, din care peste 8,25 milioane lei (adică mai mult de 1,77 milioane euro – reprezentând 98% din valoarea cheltuielilor eligibile) sunt fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top