Municipiul Craiova a elaborat un proiect pentru achizitia, prin POR 2014-2020, a unui numar de 17 tramvaie noi cu lungimea de 25 de metri, in valoare de 40.509.385,00 lei inclusiv TVA.
Proiectul va fi supus votului Consiliului Local Craiova in cadrul sedintei din 26 iulie a.c., iar contributia proprie in proiect a UAT Craiova este de 2 % din valoarea eligibila aferenta tuturor activitatilor, in cuantum de 810.188,00 lei, reprezentand cofinantarea proiectului;
Potrivit proiectului de hotarare postat pe site-ul primariei Craiova, numarul si dimensiunile tramvaielor au rezultat din studiului de oportunitate privind innoirea parcului de vehicule de transport public urban pentru municipiul Craiova – achizitia de autobuze noi si achizitia de tramvaie noi – aprobat prin HCL nr.223/31.05.2018. Proiectul pentru achizitia celor 17 tramvaie pentru Craiova este realizat in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, cu sprijinul JASPERS si are ca scop reducerea emisiilor de bioxid de carbon in municipiile resedinta de judet prin investitii bazate pe planurile de mobilitate urbana durabila.
„Avand in vederea necesitatea innoirii parcului de transport public din Romania ca masura de imbunatatire a mobilitatii urbane si de limitare a emisiilor de CO2, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice in parteneriat cu unitatile administrativ-teritoriale orase/municipii, dupa caz, intocmeste proiectul “Achizitie de mijloace de transport public – tramvaie”, depus in cadrul Programului Operational Regional 2014- 2020, Axa prioritara 4 – Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile, Prioritatea de investitii 4, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon in municipiile resedinta de judet prin investitii bazate pe planurile de mobilitate urbana durabila. JASPERS (Asistenta Comuna pentru Sprijinirea Proiectelor in Regiunile Europene) este un parteneriat intre Comisia Europeana si Banca Europeana de Investitii (BEI). Unul din obiectivele JASPERS este reprezentat de imbunatatirea pregatirii proiectelor care urmeaza sa fie cofinantate din Fondul de Coeziune (FC) si Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) in noile State Membre”, se afirma in proiectul de hotarare de consiliu local.
Sursa: Administratie.ro