„Statele Unite sunt încă admirate pentru posibilităţile pe care le oferă , dar au pierdut beneficiul îndoielii” (Kavita Ramdas)
Relaţia Americii cu restul lumii are nevoie de o reconsiderare profundă. Mînia, frica şi resentimentele au luat locul admiraţiei şi respectului de care se bucurau pînă de curînd americanii. Percepţia oamenilor s-a schimbat mult. În Iran un american e întrebat de o tînără: „Cum este să trăieşti într-un stat teocratic?”!!!
Şapte ani de retorică inflamată şi maniheistă din partea Administraţiei Bush au transformat războiul împotriva terorismului într-unul contra Islamului. Generali, pastori, politicieni, toţi cei care au vorbit despre o „bătălie spirituală împotriva unui ins numit Satana”, despre Islam ca „religie malefică” sau despre necesara bombardare a Meccăi şi Medinei ar trebui trimişi la reeducare. „Bush nu a lăsat loc pentru îndoieli. El a spus clar că acest război este unul al Cruciaţilor… Ciudat este faptul că el ne-a luat cuvintele din gură”, spunea Osama bin Laden acum cîţiva ani. Iar cînd un astfel de personaj e de acord cu tine e cazul să te duci şi tu la reeducare.
Paul Krugman ( vezi Business Magazin, nr 173, 2008) crede că acum temerile americanilor sunt mai mult legate de economie decît de război, deşi în Irak se cheltuie 10 milioane de dolari pe lună. Într-un recent sondaj USA Today – Gallup doar 19% dintre americani au descris situaţia economică drept bună. Implozia de pe piaţa ipotecară şi îngheţarea pieţelor de credit şi-au spus din plin cuvîntul. În aceste condiţii, mulţi îşi amintesc de boom-ul din epoca Clinton, mai ales auzindu-l pe candidatul republican John McCain declararînd că „nu ştie prea multe despre economie”, în schimb crede că războiul din Irak e pe cale de a fi cîştigat….
Îmi place Obama. Cred că e singurul care poate restabili cît de cît imaginea Americii. Pare deasupra politicii obişnuite şi aduce un aer mesianic, de erou simbolic, aproape transcendent. Ştiu că luptă împotriva unui întreg sistem şi că e foarte posibil ca sistemul să-l înfrîngă într-un fel sau altul. Dar el e altceva şi deja a demonstrat că se poate.
Ca putere dominantă dar insuficientă, America trebuie să accepte mărirea componenţei Grupului celor 8, prin includerea noilor puteri ale secolului al XX-lea: China, India, Brazilia, poate şi altele, altfel grupul va deveni irelevant pentru că nu va reflecta noul echilibru geopolitic. Noul grup ar trebui apoi să remodeleze instituţiile internaţionale create după al II-lea război mondial: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Consiliul de Securitate al O.N.U. Noii intraţi ar trebui să devină acţionari responsabili ai sistemului internaţional.
Noul preşedinte american ar trebui să demonstreze mai multă înţelegere şi respect faţă de alte culturi, sau religii, sau măcar să ştie să asculte. Dacă vrei să-i explici d-lui Bush ce este confucianismul adoarme în cinci minute. Cu alte cuvinte, e o chestiune de stil cea care trebuie schimbată. Cum spunea fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich, „Dacă viitorul preşedinte va reuşi să răstoarne percepţia că puterea americană este surdă la apelurile lumii, Statele Unite vor fi încurajate şi aşteptate din nou să conducă” (în Foreign Policy, Februarie-Martie 2008).
După nefericita eră Bush, lumea aşteaptă ca America să redevină ceea ce a fost. Lumea are nevoie de leadership-ul american; acesta este deocamdată inevitabil, cîtă vreme e vorba despre singura ţară care are mijloacele şi voinţa de „a face ceva” acolo unde problemele internaţionale şi regionale s-au acutizat. Aceasta nu înseamnă că antiamericanismul va dispărea, dar va fi contrabalansat de ceea ce putem numi „nevoia de America”. Desigur, lumea nu are nevoie de o Americă care-şi invadează preventiv potenţialii duşmani, care-şi intimidează aliaţii, dispreţuieşte dreptul internaţional şi distruge mediul. De aceea politica sa trebuie să se schimbe.
America e aşteptată să combată terorismul şi proliferarea nucleară, să întărească regulile care facilitează comerţul internaţional, să stabilizeze economia globală, să asaneze mediul şi, desigur, să plătească nota pentru toate acestea.
Majoritatea liderilor politici înţeleg faptul că, chiar dacă America foloseşte forţa uneori, variantele alternativă sunt mai rele. Ar fi mai bun leadership-ul unor autocraţii ca Rusia sau China? Nu.
Iar Europa, fără o politică externă comună şi fără o armată, pare incapabilă în faţa unei asemenea sarcini, deşi principiile sale sunt mai mult decît generoase. Dacă America nu se întoarce schimbată, fără nazuri şi cu ceva mai multă inteligenţă decît forţă, alternativa nu e decît anarhia.
Legitimitatea şi prestigiul S.U.A. au slăbit datorită incompetenţei şi aroganţei, nechibzuinţei şi ignoranţei ultimei sale administraţii. Dar lumea nu vrea ca America să se retragă. De fapt, nici nu cred că mai poate s-o facă. Ceea ce se impune însă este un accent mai mare pus pe diplomaţie, asistenţă, acţiune civică, parteneriat, dialog, creştere economică şi dezvoltare. Pentru aceasta, America are nevoie de lideri noi. Trebuie doar să ştie să îi aleagă.
