Noi obiective turistice intra in reabilitare cu fonduri europene

aitamare1mare.jpg

Doua noi proiecte vor fi finantate prin Programul Operational Regional 2014-2020: ansamblul Bisericii Unitariene fortificate Aita Mare din Covasna si ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate Sanpetru din Brasov, cu un buget total de peste 9 milioane lei pentru lucrari de restaurare si conservare pana in 31 mai 2021. Contractele de finantare au fost semnate azi la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia, de catre domnul Fekete Levente, preotul paroh al Bisericii din Aita Mare, domnul Klein Peter, preot paroh al Bisericii din Sanpetru, reprezentanti ai celor doua parohii, precum si de catre domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Proiectul ”Lucrari de reparatii, conservare si introducere in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Unitariene Fortificate”, din Aita Mare, Covasna este finantat prin Prioritatea de Investitii 5.1 a POR 2014-2020, avand o valoare totala de 6,52 milioane lei, din care 6,21 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata, iar 126.776 lei reprezinta cofinantarea asigurata de catre beneficiarul proiectului, Parohia Unitariana Aita Mare. Cel de-al doilea contract semnat azi, ”Lucrari de reparatii, conservare si introducerea in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii evanghelice fortificate Sanpetru, jud. Brasov”, finantat tot prin Prioritatea 5.1, are o valoare totala de 2,87 milioane lei, din care 2,66 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata pentru realizarea investitiilor, iar 54.440 lei reprezinta cofinantarea asigurata de beneficiar.

”Avem cea mai bogata oferta de obiective turistice culturale si istorice din Romania, locuri pe care trebuie sa le vizitam pentru a ne imbogati cunostintele despre originile noastre si a ne aprecia istoria care ne-a dat identitatea de azi. Din pacate, trecerea timpului si lipsa de fonduri au dus la o degradare constanta a lor, iar datorita costurilor destul de ridicate pentru astfel de interventii, de obicei s-a recurs realizarea lucrarilor strict necesare. Prin POR 2007-2013 am inceput sa reabilitam o parte din aceste obiective, si un exemplu sunt cetatile din Alba Iulia, Rupea, Targu Mures, Medias, iar prin POR 2014-2020 continuam finantarea acestor lucrari, care vor oferi oportunitatea de a fi vizitate atat de noi, cat si de turistii din alte tari. Un numar de 71 de proiecte au fost depuse spre finantare pe prioritatea de investitii aferenta reabilitarii obiectivelor istorice prin POR 2014-2020. Din acestea, 32 au trecut toate etapele de evaluare si vom contracta proiecte pana vom consuma bugetul alocat acestei prioritati, care este de 153 milioane lei”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Ambele proiecte au ca obiectiv cresterea numarului de turisti, promovarea proiectelor si, pe langa acces fizic la obiectivele realizate, digitizarea ansamblurilor si acces in mediul on-line la ansamblurile bisericesti.

Ansamblul bisericii unitariene Aita Mare din Covasna, construit in stil gotic in secolul al XV-lea, este cel mai valoros monument de acest tip din judetul Covasna, avand in vedere faptul ca aici se pastreaza intr-o forma aproape nealterata atat biserica medievala, cat si elementele de aparare compuse din ziduri, turnuri, santuri de pamant. A reda accesul de vizitare in siguranta in incinta acestui ansamblu si imbunatatirea ofertei turistice prin organizarea de evenimente este scopul acestui proiect de consolidare si restaurare.

Istoria celui de-al doilea proiect contractat, Biserica Evanghelica Sanpetru, construita in stil neoclasic, a inceput in secolul al XIII-lea, este legata de prezenta Ordinului Cavalerilor Teutoni, fiind singura din tara Barsei care si-a pastrat triplul inel de curtine. Prin implementarea acestui proiect, Parohia va contribui la dezvoltarea identitatii culturale a locuitorilor si va genera un impact economic pozitiv prin diversificarea gamei de servicii, dar si prin organizarea unei suite de evenimente culturale diverse.

Sursa: ADRCENTRU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top