Începînd din august 2007, lumea traversează cea mai gravă criză monetar-financiară de după 1929-1933. Criza actuală marchează un sfîrşit de epocă: cea începută după al II-lea război mondial, bazată pe expansiunea continuă a creditului şi pe dolar ca monedă internaţională de referinţă.
Crizele anterioare erau faze ale unor cicluri scurte sau medii, pe cînd cea actuală reprezintă „punctul culminant” al avîntului economic fără precedent, care a durat peste 25 de ani, adică echivalentul unei faze ascendente a ciclului Kondratiev.
Vrem să înţelegem ce ni se întîmplă. Pentru aceasta avem nevoie – crede George Soros, în ultima sa lucrare Noua paradigmă a pieţelor financiare. Criza creditelor din 2008 şi implicaţiile ei, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008 – de o nouă paradigmă, întrucît cea dominantă pînă acum, cea liberală a autoechilibrării pieţelor, s-ar fi dovedit „falsă şi înşelătoare” şi de aici problemele care decurg asupra sistemului monetar internaţional.
Dl. Soros propune o nouă paradigmă, care nu se limitează la pieţele financiare şi pe care ne-a mai prezentat-o în lucrările sale anterioare (Alchimia finanţelor-1987, Sfîrşitul capitalismului-1998 şi Despre globalizare-2000), fără ca lumea academică să o ia prea mult în considerare. Este vorba despre paradigma reflexivităţii, care se bazează, cum arată autorul, pe raportul dintre gîndire şi realitate , susţinînd ideea potrivit căreia „interpretările şi concepţiile greşite joacă un rol important în modelarea istoriei” (p.7).
Declarîndu-se încă o dată discipol al lui Karl Popper, dl. Soros înţelege să pună la îndoială teoria competiţiei perfecte şi mai ales cîteva dintre presupoziţiile sale, cum ar fi cunoaşterea perfectă. Aceasta este o iluzie, în fapt, agenţii economici îşi fundamentează deciziile mai mult pe percepţiile lor subiective, care influenţează în mod deosebit elementele pieţei şi în primul rînd preţurile. Aceste percepţii şi aceste decizii generează procese „de tip creştere-declin”, care iniţial se autosusţin, iar în final se transformă într-un fiasco. Autorul susţine că această matrice teoretică a aplicat-o şi în practică, activitatea sa pe pieţele financiare fiind de notorietate, ca speculator, ca manager al unor fonduri de hedging cu grad ridicat de risc.
Contrar mainstream-ului economic, nici agenţii economici şi nici autorităţile monetare sau fiscale nu deţin cunoaşterea pură care să le permită raţionamente şi decizii perfecte. Concepţiile lor sunt greşite, ceea ce afectează condiţiile pieţei şi în primul rînd preţurile, care sunt departe de cele de echilibru. Opiniile autorităţilor nu corespund niciodată stării de fapt, iar echilibrul postulat de teoria clasică este un vis. „Între percepţie şi realitate există o legătură reflexivă în ambele sensuri, care poate genera procese dezvoltare-declin de tip „balon”, care iniţial se autosusţin, urmînd apoi să se autodistrugă” (p.9).
Astăzi avem de-a face cu un superbalon care s-a tot umflat speculativ în ultimul sfert de veac, dopat de extinderea creditelor, pe fondul concepţiei greşite a fundamentalismului de piaţă. Crizele anterioare nu au făcut decît să testeze sistemul, iar cea actuală a adus omenirea într-un punct de cotitură, în care vechile politici nu mai au nici un efect. Castelul de nisip se prăbuşeşte. Momentul e dramatic. Paradigma dominantă, a echilibrului şi fundamentalismului de piaţă este incapabilă măcar să explice actuala stare de lucruri. În context, dl. Soros crede că a sosit vremea recunoaşterii teoriei reflexivităţii, care introduce un element de incertitudine în intreprinderile umane în general şi în pieţele financiare în particular.
În astfel de condiţii, cum va arăta viitorul? Autorul crede că ne aflăm la un final de epocă şi că nu se pot face predicţii ferme asupra a ceea ce va fi. Totul depinde, mai întîi, de măsurile ce se vor adopta în urma crizei actuale. Ceea ce se poate spune mai curînd este cum nu va arăta era viitoare. Oricum, lunga perioadă de expansiune exponenţială a creditelor de după al II-lea război mondial s-a încheiat. Pentru că nu s-au luat la timp măsuri de restrîngere a survenit acum o cădere bruscă şi substanţială care obligă la o restrîngere necesară a creditelor, iar la sfîrşitul perioadei de restrîngere va urma probabil o uşoară relaxare a pieţei, după care este însă improbabilă repetarea greşelii şi reluarea necugetată a expansiunii creditelor.
Chiar dacă în Statele Unite recesiunea este inevitabilă, Soros crede că nu avem motive să ne temem de o recesiune globală, pentru că sunt zone ale lumii în care economiile sunt în plină expansiune şi pot contrabalansa criza americană. Aici mă tem că nu pot fi de acord cu autorul, pentru că nu văd care sunt acele insule de fericire: Europa şi Japonia stagnează, în timp ce China, India şi alţi nou veniţi sunt economii foarte dependente de consumul american, ori acesta scăzînd se naşte în acele ţări o criză de supraproducţie, deci problema e cu adevărat globală. Apoi, reapar probleme politice şi militare cu Rusia, se înteţesc cele cu spaţiul islamic, deci lucrurile nu sunt deloc simple.
Deşi actuala criză financiar-monetară, ce pleacă din Statele Unite dar se globalizează rapid, a fost prevăzută de comentatori, printre care şi de subsemnatul, încă de anul trecut, se poate spune că abia acum, după respingerea de către Congresul american a planului de intervenţie propus de preşedintele Bush, ea se va dezlănţui cu adevărat. Vor urma falimente spectaculoase, căderi bursiere masive, degringoladă a cursurilor, inflaţie, şomaj etc. Înţelg că se doreşte curăţarea sistenului de „baronii excroci” şi lacomi. Dar viciul e sistemic, astfel încît plecarea unora nu-i schimbă natura: vor rămîne încontinuare destui speculatori, care o vor lua de la capăt.
Spargerea unui superbalon nu înseamnă sfîrşitul tuturor baloanelor ce pot apare în viitor. Unele abia încep să se formeze, nu iarăşi în jurul dolarului slăbit, ci al altor investiţii. Credeţi că întîmplător se scumpesc materiile prime, energia şi bunurile alimentare? Credeţi că „băieţii deştepţi” şi fondurile lor speculative nu acţionează şi aici? Apoi, există „inconsistenţe majore” la nivelul relaţiilor sociale, care trenează de foarte mult timp.
Asistăm, într-adevăr, la sfîrşitul unei epoci, o epocă de stabilitate relativă bazată pe dominaţia S.U.A. şi a dolarului american. Am intrat într-o zonă de mari turbulenţe financiare, economice şi politice, din care poate rezulta o nouă ordine mondială, dar asta numai după o dezordine cumplită. Deocamdată, durerile facerii sunt mari şi nu ştim cum va arăta copilul şi nici cît şi cum va trăi. Perioadele stabile vin şi pleacă.
În momentul actual (2008), avem multe incoerenţe în sistem: avem o economie globalizată, dar în lume statele păstrează încă importante prerogative de suveranitate. Politicile lui Bush au redus dominaţia şi credibilitatea Statelor Unite, dar nu se întrevede încă nici o alternativă reală la dominaţia S.U.A. Cu foarte multe convulsii pe toate planurile şi pe toate meridianele, se configurează o lume multipolară. Dar va mai dura pînă la stabilizarea sa. Apoi, epoca dolarului a adus decenii bune o anumită stabilitate. S-a întîmplat ceva şi stabilitatea a fost distrusă. Ce anume s-a întîmplat, nu cred că vom afla prea curînd. Odată cu căderea dolarului, sistemul financiar internaţional se cere şi el schimbat.
„Ne aşteaptă o perioadă de incertitudine ridicată în care aria rezultatelor posibile este cu mult mai largă decît în mod normal. Poate cea mai mare incertitudine este legată de răspunsul autorităţilor în faţa acestor provocări” (George Soros, op. cit., p.146).
Criza americană a creditelor, pierderile şi incertitudinile din sistemul bancar american au început să se propage în întreaga lume. Deja Canada, Marea Britanie, Beneluxul, Germania şi, bineînţeles, Asia, sunt afectate de flagel. Economia mondială evoluează pe o pantă accelerat descendentă. Fuga de dolar măreşte presiunile inflaţioniste, crescînd preţurile la energie, materii prime şi alimente de bază. Sistemul Federal de Rezerve a redus puternic dobînzile, dar rezultatele aşteptate, traduse în principal prin reluarea consumului şi a creşterii, nu se văd. Dimpotrivă, măsura contribuie la devalorizarea şi mai accentuată a dolarului, în primul rînd faţă de euro, Banca Centrală Europeană neurmînd modelul celei americane.
Din păcate, administraţia americană actuală nu prea pare să înţeleagă ce se întîmplă. În cele din urmă însă, probabil după alegeri de-acum, guvernul american va trebui să utilizeze banii publici pentru a opri declinul de pe piaţa imobiliară. Pînă atunci însă, băncile vor continua să de-a faliment, iar oamenii să-şi piardă casele, ceea ce va accentua şi mai mult recesiunea. Pieţele îţi pot consolida singure atît tendinţele de creştere cît şi cele de cădere. De aceea e nevoie de reglementări.
Totul a fost lăsat în seama Rezervei Federale (Banca Centrală), ceea ce constituie totuşi o presiune prea mare la adresa unei singure instituţii, aflată ea însăşi într-o situaţie riscantă. De la următoarea administraţie se aşteptă măsuri mai eficiente. Dar pînă atunci piaţa poate reacţiona în mod imprevizibil, nemaivorbind de faptul că, pe ultima sută, şi administraţia Bush ar putea iniţia o schimbare de politici, ale cărei efecte nepopulare să se vadă eventual după alegeri. Oricum, însă deciziile care se iau nu se pot baza pe toate cunoştinţele şi informaţiile necesare. De aceea, impactul lor poate fi major, dar nu neapărat fericit.
Oamenii cred că au dobîndit controlul asupra forţelor naturii, ceea ce-i face să se simtă foarte puternici. Dar ei nu se cunosc bine nici pe ei înşişi, de aceea trăiesc, de fapt, în condiţii de maximă incertitudine şi pericol. Prin acţiunile lor, ei pot să facă foarte mult bine, dar şi foarte mult rău, mai ales atunci cînd concepţiile sau paradigma de bază sunt greşite. Condiţia umană este una deficitară ab iniţio.
Pînă la urmă va trebui să găsim totuşi răspuns – susţine Soros – la o serie de întrebări cruciale, cum ar fi: Cum putem să ne guvernăm mai bine? Cum ar trebui să arate o nouă paradigmă a pieţelor financiare? Cum ar trebui reglementate pieţele financiare? Cum poate fi reformat sistemul financiar internaţional? Cum putem gestiona încălzirea globală şi proliferarea armelor nucleare? Cum putem îmbunătăţi ordinea mondială? Autorul nu ne oferă nici un răspuns însă. Poate că într-o viitoare carte…