Paiul francez sau barna romanesca : o alegere pe muchie de cutit
Asa cum am putut constata, avertizarea cu procedura de denuntare infractionala contra dreptului comunitar (infrigement)– deunazi reiterata de Vicepresedintele Reding al Comisiei Europene – adresata guvernului francez, in legatura cu incalcarea dreptului la libera circulatie prin repatrierile colective ale romilor, era principial asteptata ca reactie si fireasca din punct de vedere juridic. Singura schimbare intervenita este temporizarea deciziei finale pana la 15 octombrie. Nu ar avea rost sa discutam nicicum aprofundarea decizionala, intemeierea sau indreptatirea acestei hotarari.
Ar fi doar de semnalat ca, din punctul de vedere al cetateanului roman de rand, aceasta ar putea echivala cu un nou perdaf sau o noua infrangere a propriei dorinte de a fi sanctionat mult mai energic tocmai Statul roman ale carui hibe in aplicarea legislatiei europene sunt inzecit mai grave, zi de zi, dar care raman deocamdata intr-o suspecta surdina diplomatica. Oricat de legitima sau fireasca ni se pare sau ar merita sa ni se para fermitatea Comisiei, ea da dovada mai degraba de un instrumentalist dizolvant, atata vreme cat tinde sa scoata din contextul mult mai complex problema „expulzarilor” – in raport cu ansamblul comportamentului democratic si juridic si al celuilalt actor important al problemei, anume Statul roman. In asemenea cazuri, pragmatic sau administrativ privind lucrurile, totul pare OK: guvernului francez i s-a administrat o necesara lectie de drept, probabil ca presedintele francez isi va tempera din elanul dobandit peste noapte, iar criza de profunzime legata de celelalte probleme de fond va continua sa se adanceasca nestingherit. E firesc, nu e firesc sa se intample asa?
Cei care observa mai dinlauntru si mai avizat au toate motivele sa se ingrijoreze. Mai ales intrucat chestiunea de fond – anume impasul in care se afla integrarea sau neintegrarea romilor – ramane pe bolta palatina a Uniunii, in ansamblul sau instelat. S-ar spune ca, intr-un fel, lobby-ul comunitatilor rome a functionat mult mai bine decat cel al Statului francez. In realitate, aceasta temporara victorie cu coloratura de stanga nu ar merita sa bucure pe nimeni. Sunt destul de sigur ca , in cazul in care Comisia Europeana ar fi o avut o atitudine mult mai consecventa si intransigenta, in mod real, nu pur declarativ, fata de Statul roman ar fi putut nici sa nu se ajunga la o asemenea explozie „de nervi” (si nu doar !) a problemei.
Poate ca intr-adevar, in vremuri de austeritate, este inevitabil sa fim atenti daca unii politicieni populisti nu incearca sa profite in mod periculos de substratul latent de xenofobie care atinge propriile popoare, cel putin in randul grupurilor mai conservatoare. Dar nu ruperea din context este solutia. Nu demersurile instrumentale pot ameliora sau salva problemele de la cronicizare ! Intr-adevar, episodul (sau derapajul) politic francez trebuia sanctionat astfel imediat de Gardianul Tratatelor UE, cine alta decat Comsia ?!? Dar cum ramane cu atitudinea unei intregi clase politice cum este cea damboviteana in raport cu statutul Romaniei ca Stat Membru si cu propriul popor ?
In privinta accederii in Spatiul SCHENGEN, avem, din fericire, progrese tehnice reale si palpabile, care speram cu totii ca vor conduce la aderarea finala, in beneficiul intregului spatiu comunitar. In calitate de cetateni europeni insa, ne privesc pe toti in continuare la fel de dur cel putin doua chestiuni:
- 1. cum se rezolva conformarea Statului roman cu exigentele apartenentei la spatiul comunitar – din punct de vedere al indeplinirii obligatiilor juridice, administrative si morale ale acestuia ?
2. cum se transeaza problema miscarilor de populatie rome in launtrul Europei, mai ales din unghiul rezolvarii gravelor probleme de substrat social si economic ale acestor grupuri masive de cetateni „fara patrie” ?
Acestea ar merita sa constituie subiectul fierbinte de meditatie al Colegiului Comisarilor in speranta ca ar putea sa fie pus intr-un context mult mai realist spre o solutie neipocrita din partea viitorului Consiliu European. Altfel spus, degeaba ne-am bucura de lovitura de imagine data „paiului” din ochii francezilor cat timp ramanem cu barna din constiinta noastra mult prea duplicitara.
Altfel spus, sanctionarea presedintelui Sarkozy s-ar putea dovedi tocmai inca o intarziere in abordarea frontala a problemei autonomiilor crescande si speculative a statelor nationale intr-o Uniune Europeana tot mai simbolica – pana la o veritabila anorexie axiala . Exagerarile cuiva nu au leac printr-un demers fragmentarist, birocratic, lipsit de viziunea de ansamblu si asfixiat de un legalism aplicat pe saritelea. Pe romaneste, s-ar zice ca unde nu-i cap, vai de picioare !
