Si de n-ar fi fost recesiune globala, romanii tot ar fi inventat-o ?!?
~sau fonduri UE pentru consultanta exista, experti de criza asisderea, atunci de ce atat de putina incredere in consultanta?~
Nota: Articolul nu reprezinta neaparat o recenzie a dosarului publicat de revista „Money Express”, ci mai degraba o invitatie la reflectie vis-a- vis de impasul de imaginatie in care se afla acum atat mediul de afaceri in ansamblu, dar mai ales combinatia insolita de nombrilism a unor general manageri si de auto-suficientza sfidatoare a unora dintre greii consultantei, care incearca sa monopolizeze artificial piata.
Este de-a dreptul fantastic cum ilustreaza Laszlo RADULY, in pagina 11 a revistei „Money Express” paradoxul paradoxurilor de criza din Romania – refuzul antreprenorilor romani de a apela la ajutorul de urgenta al consultantilor pentru iesirea din criza: un aparent prosper manager la o varsta medie, inca profund vivace – contempla din prag o luminita incerta, intr-o postura putin meditativa, dar in orice caz rabdatoare. Cu usile intredeschise, consultantul isi asteapta clientii care sa semneze multvisatele contracte de „depanare in caz de criza” ori restructurare/reorganizare, cum sunt numite in practica uzuala. Adica nu tocmai declarararea insolventzei de-a dreptul, dar macar o gura vitala de oxigen, ori poate tigara fina de dinainaintea urcarii pe esafod sau, de ce nu, o ditamai parascovenie de inversare a caleidoscopului de imagini, gata sa farmece din nou pe zgaitii clienti care nici ei nu prea stiu ce sa pretinda consultantului in afara de bani, mai multi bani.
Intregul dosar din revista intocmit de Ionut ANCUTESCU si Paul DUMITRIU, fara false complimente, este impecabil fiindca reuseste sa radiografieze in putine randuri, starile de perplexiate si de soc in care mentalitatea consultantilor sta fata in fata cu aceea a antreprenorilor in dificultate, si totusi – in tot acest balet al curtuoaziei, premeditarii si intinderiii plaselor subjugante – nu rezulta nici pe departe o revigorare substantiala a consultantei, desi se vorbeste de un ritm de crestere de 30-40%.
Din toata panoplia, cel mai luminos se profileaza consultantul Codrut PASCU de la „Roland Berger”, care, dincolo de aviditatea de publicitate, reuseste sa demonstreze cu fapte concrete ca firma sa a izbutit sa consilieze restructurararea a deja 2400 de companii. Formidabil in sine! (desi parca s-ar fi simtit nevoia mai multor argumente/detalii). Uneori, vrand-nevrand, argumentele frizeaza ridicolul pentru ca, de pilda, coordonatorul de la firma gen boutique „Veldester Management & Consulting” crede , pe o parte, ca jumatate dintre firmele romanesti ar avea nevoie de restructurare, dar in aceeasi fraza, paradoxal, se spune textual ca „cea mai mare parte sunt nerestructurabile„ (sic – vezi p. 13).
Sunt aduse in discutie si unele exemple hilare, care se invecineaza cu ridicolul, despre cat de destoinic au devenit intre timp uni dintre consultanti pentru a-i convinge pe potentialii sau sigurii pierzatori sa apeleze la ei. „Mi-am inmultit numarul de intalniri dupa 1 ianuarie de la doua-trei pe zi … la cel putin sapte, chiar noua”. OK, suna stahanovist si cel putin grotesc o asemenea asertiune. Dar iata, disperarea in fata imobilismului de mentalitate manageriala damboviteana nu cunoaste margini pentru bietii consultanti in pana de … magnetism la clienti nesimtitori.
Poate cel mai tragi–comica suna confesiunea nitel spasita a lui Dan SUCU de la Mobexpert : „Daca asa ajunge sa intreb consultantii cum sa fac restructurararea intr-una din companiile mele, as avea o problema”. O spune cu o seninatate care dezarmeaza realmente audienta si care brazdeaza in gol drumul spre luminita de la capatul unui tunel, oricare ar fi acela, cu destul de multe, inimaginabil de multe perplexitati. Da, el trage brutal covorul fermecat de sub condurii oricarui consultant, fiel el si Laureat Nobel pentru economie, dar ce daca, tot patron ramane la capitala si tot invarte pe degete limuzine si havuzuri dupa cum ii pofteste preacucernica-i inima.
Ca sa rezumam pe intelesul tuturor, problema consultantei mai ales in vremuri de criza – cand ajutoarele de stat date cu dramuita altadata de Comisie – fac loc acum cu nemiluita planurilor de salvare de ultim moment a lanturi intregi de banci si firme in pana se reprezinta in doi termeni antagonici si totusi complementari: continuarea nestingherita a brand- uirilor (manipularilor) mai mult sau mai putin salvabile pe termen lung (spune-mi cate tone de licori hiper-carbogazoase ingurgitezi pe zi ca sa-ti spun cum te pap la micul dejun, la pranz si la cina!) sau o ruptura radicala de mentalitate, in care isi fac o dara de loc si produsele sau nevoile cu adevarat matematic, demonstrabil, etic utile, apte sa produca reasezari, care negresit sparie gandul lenevior al multora, dar ingaima ceva nadejdi in cei plecati cu bocceluta cu iluzii de acasa, precum Charlot, si caruia, mai apoi, nu i-a fost atat de anevoie sa cucereasca o lume intreaga. Hotarat lucru, cum ar zice Creanga, daca nici anul asta nu ne chivernisim sau nu o scoatem la capat mai acatarii, vom fi vrand nevrand constransi sa ne dam pe mana veritabililor „practicieni in insolventa”, celebri chirurgi ai afacerilor care risca sa intre sau sa ramana in pom).
Foarte piperat.