UPDATE 17 SEPTEMBRIE 2025:
Direcția Generală Dezvoltare Regională, Inovare și Societațe Digitalizată, în calitate de Coordonator de Reforme și Investiții, publică listele proiectelor acceptate la finanțare și pe lista de rezervă în urma soluționării contestațiilor în cadrul apelului de proiecte RePowerEU/I4/1.A, aferent Investiţiei 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării din surse regenerabile de către gospodării, Componenta16. RePowerEU, aprobată prin OMIPE 6251/2024, modificată și completată prin OMIPE nr. 7075/2024, 269/2025 și 594/2025:
Lista proiectelor pe lista de rezervă în urma contestațiilor.
Lista proiectelor acceptate la finanțare în urma contestațiilor;
UPDATE 12 SEPTEMBRIE 2025:
Clarificării privind furnizarea sistemelor de stocare a energiei electrice către beneficiarii finali:
În vederea clarificării unor informații privind furnizarea de către beneficiarul contractului de finanțare (operatorul economic) sistemelor de stocare a energiei electrice către beneficiarii finali, MIPE menționează că, în conformitate cu prevederile ghidului specific apelului PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B, respectiv Anexa 6 – Condiții tehnice minime pentru sistemele fotovoltaice, cerințele tehnice minime obligatorii ale sistemului de stocare a energiei electrice (baterie) sunt:
a) tip capacitatea de stocare:
✓ Litiu-Fier-Fosfat (LiFePO4);
✓ Litiu-Ion Standard (Li-Ion).
b) capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice: 5kWh;
c) puterea de descărcare: 3.5 kW;
d) puterea de încărcare: 3.74 kW;
e) cicluri încărcare – descărcare (număr): 5000;
f) eficiența sistemului de conversie: 90%;
g) sistem de management al bateriilor (BMS): da;
h) eficiență: 80% din capacitatea inițială după 10 ani;
i) garanție sistem stocare: 10 ani.
MIPE, prin intermediul Direcției Generale Dezvoltare Regională, Inovare și Digitalizare, conform mecanismului de finanțare, verifică procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor din care rezultă instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice, însușite de beneficiarii finali ai lucrărilor respective (persoanele fizice) și operatorii economici care au executat lucrarea (firmele de instalații).
MIPE nu poate impune ca sistemele de stocare a energiei instalate de către operatorii economici să fie achiziționate de la anumiți furnizori, ci doar să aibă caracteristicile minime prevăzute în anexa 6 la ghidul specific.
De asemenea, sistemele instalate trebuie sa fie ulterior conectate la rețeaua electrică, aspect care presupune obligativitatea ca acestea să fie certificate și acceptate de către operatorii de distribuție. Recomandăm firmelor de instalații și beneficiarilor finali să se asigure de îndeplinirea acestor condiții înainte de instalarea și conectarea sistemelor de stocare.
În situația în care operatorul economic încearcă să schimbe soluția ofertată inițial, beneficiarii finali sunt singurii care pot accepta sau nu acest fapt, asigurându-se că soluția nouă respectă standardele minime impuse și că este la un nivelul calitativ dorit de acesta.
De asemenea, dacă beneficiarul final nu acceptă instalarea soluției și nu semnează procesul-verbal de recepție, operatorul economic nu poate solicita la plată decontarea voucherului aferent.
Orice divergențe, neclarități sau solicitări care vizează clauzele, termenele sau obligațiile stabilite între solicitantul de finanțare și beneficiarul final, în contractul comercial, nu intră în sfera de competență a MIPE și nu pot face obiectul unor intervenții, analize sau decizii din partea acestuia.
Sursa: MIPE
UPDATE 25 AUGUST 2025:
Direcția Generală Dezvoltare Regională, Inovare și Societate Digitalizată, în calitate de Coordonator de Reforme și Investiții, anunță publicarea Listei proiectelor suplimentare admise la finanțare în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C16 RePowerEU/I4/1.b – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării.
Întrucât o parte dintre proiectele inițial admise la finanțare au fost respinse, a fost necesară suplimentarea listei proiectelor admise.
Lista proiectelor suplimentare admise la finanțare, pe care o găsiți aici.
UPDATE 6 AUGUST 2025:
A fost publicat Ordinul MIPE 3680/25.07.2025 pentru modificarea și completarea Ghidului Specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte aferent Investiției 4 „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării”, din RePowerEU.
Modificarea vizează:
Se anulează Etapa II cu realocarea a 210.762.628 EURO, respectiv 42.000 Vouchere, pentru Etapa I, Componenta A
Bugetul estimat pentru Etapa I este de 610.762.268 EUR, echivalentul a 122.000 de vouchere, din care:
- pentru Componenta A: 510.762.268 EUR, echivalentul a 102.000 de vouchere;
- pentru componenta B: 100.000.000 EUR, echivalentul a 20.000 de vouchere.
Se prelungește perioada pentru implementarea proiectelor de la 30.09.2025 până la data de 30.11.2025, respectiv depunerea ultimei cereri de transfer (inclusiv recepția la terminarea lucrărilor).
Important! Beneficiarul va depune ultima cerere de transfer, cel târziu până la 30 noiembrie 2025.
Perioada de implementare, cuprinzând și perioada necesară depunerii ultimei cereri de transfer, verificării și efectuării ultimei plăți, nu poate depăși data de 31 decembrie 2025, în conformitate cu termenul din PNRR pentru implementarea investiției – ținta 516.
Anexa – Ghid Investiția 4 – pdf
Sursa: oportunitati-ue.gov.ro
UPDATE 14 FEBRUARIE 2025:
Au fost aprobate, prin Ordinul MIPE nr. 269/13.02.2025, modificări și completări ale Ghidului specific aferent Investiţiei 4. Modificarea vizează decalarea calendarului apeluri pentru Componenta A.
Dată şi oră începere depunere de proiecte în platforma PNRR: 16.12.2024, ora 10:00
Dată şi oră închidere apel – depunere dosare la GUEE: 03.03.2025, ora 17:00
Data și ora închidere apel – depunere de proiecte în platforma PNRR: 03.04.2025, ora 17:00
GUEE va proceda la finalizarea verificării dosarelor cu minim 3 zile înainte de data închiderii apelului în platforma PNRR, respectiv până la data de 31.03.2025.
UPDATE 16 DECEMBRIE 2024:
Ca urmare a solictărilor de clarificări MIPE face următoarele precizări:
În evaluarea proiectelor din cadrul Investiției 4, Componenta B (baterii), se va urmări ca sistemul de panouri solare pe care proprietarii de locuințe îl dețin deja, pentru care se solicită sistemul autonom de stocare, să fie corespunzător din punct de vedere al capacității nete, respectiv să aibă o capacitate netă de cel puțin 3 kW. Această capacitate netă poate fi determinată/stabilită prin măsurători specifice realizate de operatori economici autorizați din domeniu.
În ceea ce privește dreptul de proprietate privată asupra imobilului (teren și/sau clădire), se vor prezenta dovezile necesare în funcție de locul în care se realizează investiția. Spre exemplu, dacă bateria se amplasează în imobil nu este necesară dovada și asupra terenului. Dacă bateria se amplasează pe teren se va face dovada atât pentru imobil cât și pentru teren.
MIPE a publicat cererile de finanțare aferente apelurilor de proiecte I4/1.A și I4/1.B și instrucțiunile de completare a acestora pentru începerea depunerii de proiecte în platformă conform ghidurilor solicitantului.
Anexa 1 a Cerere de finanțare_I4_1.A – pentru apelul PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.A, împreună cu instrucțiunea de completare a acesteia;
Anexa 1 b Cerere de finanțare_I4_1.B – pentru apelul PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B, împreună cu instrucțiunea de completare a acesteia;
UPDATE 29 NOIEMBRIE 2024:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a introdus modificări și completări la Ghidul Specific privind Investiția I4 – RePowerEU. Principalele modificări privesc decalarea calendarului apelurilor.
Înrolare operatori economici: până la 15.11.2024, ora 17:00.
Publicare rezultate: până la 09.12.2024.
Apeluri de proiecte – Etapa I:
Componenta A: între 16.12.2024, ora 10:00 și 17.02.2025, ora 17:00.
Componenta B: între 16.12.2024, ora 10:00 și 27.01.2025, ora 17:00.
Detalii: mfe.gov.ro
UPDATE 8 NOIEMBRIE 2024:
MIPE face următoarele precizări pentru cei interesați de Investiția 4:
A fost creată adresa de contact [email protected], gestionată direct de entitatea responsabilă de implementarea acestor investiții. În acest context, vă recomandăm să trimiteți mesajele exclusiv la această adresă, evitând astfel redirecționări care pot duce la întârzieri în răspunsuri.
Beneficiarii finali ai fondurilor sunt persoane fizice care vor primi sprijin prin intermediul unor firme acreditate în domeniu. Firmele sunt responsabile de depunerea cererilor de finanțare către autoritatea de gestionare a fondurilor și se vor înrola pe platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home până la 15 noiembrie 2024, conform pașilor specifici. Până la sfârșitul lunii noiembrie 2024 vor fi validate firmele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, lista acestora fiind accesibilă pentru persoanele fizice, care nu se înscriu în platformă.
Persoanele fizice beneficiare, inclusiv cele din categorii vulnerabile, vor avea acces la lista firmelor validate, publicată pe https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home și https://mfe.gov.ro/category/anunturi-pnrr/, și diseminată la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE) și autoritățile publice locale (APL). Lista completă a GUEE este disponibilă aici. GUEE vor sprijini persoanele vulnerabile în tot procesul.
Persoanele vulnerabile sunt definite conform Legii nr. 226/2021. Lista actualizată la nivel național, bazată pe datele Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), a fost transmisă Consiliilor Județene, care o vor distribui către GUEE și APL-uri. MIPE nu are competențe privind actualizarea listei; persoanele interesate pot verifica la nivelul GUEE sau APL-urilor dacă sunt incluse. Persoanele cu diverse vulnerabilități, care nu se regăsesc pe listă, pot accesa componentele I4 – B, I4 – etapa II.
Vor fi lansate 3 apeluri, cu calendare diferite, în funcție de categorii și tipuri de proiecte:
1. I4 – componenta A: panouri solare și baterii pentru stocare destinate persoanelor vulnerabile. Perioada de depunere pentru firme este între 2 decembrie 2024 și 3 februarie 2025.
2. I4 – componenta B: baterii pentru stocare destinate populației generale, inclusiv populației vulnerabile care deține panouri de cel puțin 3,75 kW (capacitate netă minimă de 3 kW). Dosarele vor fi depuse între 2 decembrie 2024 și 10 ianuarie 2025.
3. I4 general: panouri solare și baterii pentru stocare destinate atât persoanelor vulnerabile, cât și populației generale, cu perioada de depunere după februarie 2025.
Informațiile detaliate privind documentația necesară, condițiile de accesare și criteriile tehnice pentru firme sunt prezentate în Ghidul solicitantului actualizat la 16 octombrie 2024:
– I4 – Ghidul specific pentru accesarea fondurilor
Firmele pot consulta instrucțiunile privind procesul de înrolare în platforma dedicată.
Sursa: MIPE
UPDATE 16 OCTOMBRIE 2924:
MIPE a publicat Ordinul nr. 6561/15.10.2024 privind modificare și completarea Ghidului. Se modifică datele de înrolare și de depunere a proiectelor:
Etapa de înrolare: 16.09.2024 – 15.11.2024
Etapa de depunere a proiectelor:
pentru Etapa I – Componenta A: 02.12.2024 – 03.02.2025
pentru Etapa I – Componenta B: 02.12.2024 – 03.02.2025
Pentru Etapa II: Ca urmare a desfășurării apelului de înrolare, operatorii validați în perioada menționată mai sus pot depune cereri de finanțare și în cadrul Etapei II.
Perioada lansare apel de proiecte: februarie 2025
UPDATE 4 OCTOMBRIE 2024:
MIPE lansează în consultare publică proiectul de Ordin comun al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și al Ministrului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene privind aprobarea activităților specifice pentru implementarea investițiilor I4: Schemă de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării şi I7: Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor din componenta 16: REPowerEU a Planului național de reziliență şi redresare al României, care se desfășoară în cadrul ghișeelor unice de eficiență energetică.
Proiectul de ordin creează cadrul legal de punere în aplicare a prevederilor art. 6 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2024 privind înființarea rețelei naționale de ghișee unice de eficiență energetică.
Perioada de consultare publică: 04.10.2024 – 13.10.2024.
UPDATE 2 OCTOMBRIE 2024:
„Începând cu 25 octombrie vom demara înscrierile, pentru persoanele vulnerabile, în programul RePowerEU – 10000 euro / gospodărie” a declarat Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
UPDATE 18 SEPTEMBRIE 2024:
MIPE a publicat Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte aferent Investiției 4 „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării, din cadrul Componentei 16 RePowerEU a PNRR”, apelul de proiecte nr. 1.
Documente: Ghidul în format PDF și în format editabil.
Pot depune proiecte:
- Operatori economici cu personalitate juridică înregistrați în România, autorizați pentru lucrări de instalații electrice, conform CAEN rev. 2, clasa 4321 care, la depunerea cererii de finanțare, au deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN) vizat de investiție înscris în obiectul de activitate, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii
Beneficiarii finali ai investiției:
Etapa I, Componenta A
- Persoane fizice, respectiv: Persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minime, care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, și care se regăsește pe lista persoanelor vulnerabile preluată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Etapa I, Componenta B si Etapa II
- Persoana fizică din mediul urban și rural care încheie un contract comercial cu un solicitant în vederea accesării unui voucher
Apelul este competitiv, cu termen limită de depunere. Depunerea cererilor de înrolare și a proiectelor se va realiza pe platforma PNRR (https://proiecte.pnrr.gov.ro), astfel:
Pentru Etapa I (Componenta A și Componenta B)
- Etapa înrolare: între 16.09.2024 și 16.10.2024
- Etapa depunere proiecte: între 24.10.2024 și 20.12.2024
Pentru Etapa II
Operatorii validați în perioada menționată mai sus, ca urmare a desfășurării apelului de înrolare, pot depune cereri de finanțare și în cadrul Etapei II.
Perioada lansare apel de proiecte: martie 2025
Data și ora lansării apelului pentru Etapa II vor fi comunicate de către autoritatea finanțatoare în prealabil și aprobate prin Ordin de ministru.
Sursa: MIPE
UPDATE 12 IULIE 2024:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) organizează Luni, 22 iulie la ora 10:00 un eveniment online despre voucherele disponibile prin PNRR – Componenta 16 pentru: Panouri fotovoltaice și stocare a energiei electrice (Investiția 4) și Reabilitare termică + panouri fotovoltaice (Investiția 7).
Se va discuta despre:
- Scurtă prezentare a Investiției 4 și Investiției 7 (PNRR – Componenta 16);
- Descrierea mecanismului înrolării firmelor prestatoare interesate;
Mai multe detalii și înscriere: oportunitati-ue.gov.ro
ȘTIREA INIȚIALĂ 23 MAI 2024:
MIPE lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru implementarea Investiției 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării – PNRR – componenta RePowerEU!
Vor fi acordate vouchere în valoare de 5.000 euro pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice și 5.000 euro pentru instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice.
Pot beneficia de aceste finanțări persoane vulnerabile, precum și alte persoane fizice care dețin locuințe.
Buget: aprox. 611 milioane euro.
Perioada de consultare publică este de 20 zile calendaristice de la data publicării pe site a Ghidului.
Detalii și Ghidul Solicitantului aici: mfe.gov.ro
