POCA: Standardele de control intern managerial si metodologiile aferente implementarii acestora in administratie

phpThumb_generated_thumbnailjpg-4.jpg

Un Manual de implementare a standardelor de control intern managerial (SCIM), cu machete şi exemple de activităţi necesare implementării fiecărui standard, un Ghid de elaborare a procedurilor operaţionale şi a celor de sistem, Metodologia de management al riscurilor și Codul controlului intern managerial al entităţilor publice: acestea sunt rezultatele proiectului „Consolidarea implementării standardelor de control intern managerial la nivel central și local” (cod SIPOCA 34).

Realizat de Secretariatul General al Guvernului, în calitate de Beneficiar, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) ca Partener, proiectul s-a derulat timp de 30 luni, în intervalul septembrie 2016 – martie 2019, și a fost cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) – Axa Prioritară 2: Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul Specific 2.2: Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Valoarea totală a proiectului a fost de 4.902.217,06 lei, din care 4.117.071,25 lei reprezintă cofinanțarea din partea Fondului Social European.

Proiectul a urmărit creşterea capacității administrative a autorităţilor publice centrale şi locale, prin dezvoltarea și implementarea sistemului de control intern managerial (SCIM) și îmbunătăţirea competenţelor personalului în acest domeniu. În acest scop, au fost elaborate trei metodologii de lucru pentru entitățile publice de la nivel central și local:

  1. Manual de implementare a SCIM – cu machete şi exemple de activităţi necesare implementării fiecărui standard,
  2. Ghid de elaborare a procedurilor operaţionale şi a celor de sistem,
  3. Metodologia de management al riscurilor.

De asemenea, a fost adoptat Ordinul SGG nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice.

Echipa proiectului a acordat sprijin metodologic unui număr de 35 de unități administrativ-teritoriale din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, pentru implementarea SCIM, prin intermediul a 48 de vizite de lucru. 300 de persoane din administraţia publică centrală şi locală au fost formate în domeniul SCIM.

Tot în cadrul proiectului a fost realizat primul sistem informatic integrat în domeniul controlului intern managerial, pentru a creşte gradul de implementare şi a facilita raportarea implementării SCIM de către autorităţile centrale.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top