POCU: Fonduri europene pentru creșterea calității vieții bătrânilor din Ialomița

batrani.jpg

Bătrânii din comuna Valea Ciorii (Ialomița), vor fi sprijiniți, printr-un proiect cofinanțat din fonduri europene, să depășească situația dificilă în care se găsesc. Astăzi, a fost semnat contractul de finanțare al proiectului „Eurobunicii”, care are drept scop îmbunătățirea vieții bătrânilor săraci din localitate. 10 tipuri de servicii socio-medicale adecvate nevoilor a 161 persoane de vârsta a treia sunt prevăzute printr-un astfel de proiect.

Valoare – 2,7 milioane lei

Perioadă de implementare – august 2019 – august 2022

Partener – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Ialomița.

Prin intermediul Axei Prioritare 4, Programul Operațional Capital Uman urmărește reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau de excluziune socială din comunele marginalizate în care există comunități roma/ marginalizate, îmbunătățirea alfabetizării digitale a populației din comunități dezavantajate (e-incluziune), dar și reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile care au depăşit situaţia de vulnerabilitate, prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale sau de formare profesională adecvate diverselor nevoi.

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top