POR 2014-2020: municipiul Brasov va achizitiona 26 de troleibuze de 18 metri

Regio.jpg

26 de troleibuze articulate, de 18 metri, care vor deservi rutele de transport public cu numerele 1, 2, 6 și 31 din municipiul Brașov, vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat astăzi, 17 mai, de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi municipiul Brașov (în calitate de partener).

Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea transportului public local în Brașov, valoarea finanțării nerambursabile este de 77.009.789 lei, iar perioada de implementare – de 36 de luni. Proiectul a fost depus în cadrul apelului cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” din Axa prioritară 4 ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a POR 2014-2020.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top