POR: Peste 210 milioane lei pentru infrastructura de sanatate, de transport si cea socială din judetul Prahova

phpThumb_generated_thumbnailjpg-2.jpg

„Este foarte important ca cetăţenii să beneficieze de servicii medicale de calitate şi cât mai aproape de casă. De aceea, una dintre prioritățile Guvernului României o constituie modernizarea spitalelor județene, a ambulatoriilor de specialitate, a unităților de primiri urgențe, precum și a centrelor medicale integrate”, a afirmat, astăzi, viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia semnării, la Ploieşti, a şase contracte de finanţare din fonduri europene, care vizează îmbunătățirea accesului populației din judeţ la serviciile de sănătate, de transport şi cele sociale. Valoarea totală a acestor proiecte este de peste 210 milioane de lei.

Unul dintre proiecte are în vedere atât extinderea, reabilitarea, modernizarea şi recompartimentarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cât şi dotarea acesteia cu echipamente medicale performante. Bugetul investiţiei este de 18.566.621 lei, iar finanţarea va fi asigurată prin Axa prioritară 8 a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Un alt proiect semnat astăzi, în valoare de 7.035.215,47 lei, este finanţat prin Axa prioritară 3 a POR 2014-2020 şi are ca scop reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești.

Tot pentru judeţul Prahova au fost semnate şi două contracte de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, prin care vor fi modernizaţi și reabilitaţi 60 kilometri de drumuri judeţene (DJ720, DJ 102K, DJ 102D, DJ 100C). Valoarea totală a acestor două proiecte este de 153 milioane lei, cu peste 75.000 de persoane beneficiari direcţi.

Prin proiectele din domeniul social se vor înfiinţa două complexuri de locuințe protejate în localitatea Călineşti (cu două, respectiv trei locuinţe), fiecare însoţit de câte un centru de zi. Valoarea totală a acestor contracte este de 7,5 milioane lei.

Până în prezent, în judeţul Prahova, sunt în diverse stadii de implementare 109 proiecte cu finanţare prin Programul Operațional Regional, în valoare de aproximativ 1,46 miliarde lei, care vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport, creşterea eficienţei energetice, conservarea patrimoniului istoric, extinderea şi modernizarea unităţilor medicale/asigurarea accesului la servicii de sănătate, reabilitarea unităţilor de învăţământ, modernizarea sistemului de iluminat public.

Judeţul Prahova beneficiază şi de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin intermediul căruia au fost finalizate 48 de obiective, iar alte 189 sunt în diverse stadii de implementare.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top